Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, astăzi, că în soluționarea dosarului privatizării ICA, judecătoarea Camelia Bogdan a comis abuz în serviciu. Așa cum este bine-cunoscut, dosarul privatizării ICA este cel în care a fost condamnat Dan Voiculescu, fondatorul Trustului Intact.
Prin această decizie, ÎCCJ confirm explicit faptul că judecătoarea Camelia Bogdan a comis un abuz în serviciu.
Potrivit hotărârii, „Înalta Curte constată că acțiunile intimatei Bogdan Camelia, realizate atât cu prilejul judecării cauzei în care a pronunțat decizia penală nr. 888/A/08.08.2014, cât și ulterior pronunțării deciziei, au pus în evidență încălcarea cu știință a o serie de dispoziții legale, de drept penal și procesual penal, încălcare ce a avut ca urmare, prejudicierea gravă a petenților, inculpați în cauză, dar și a unor terțe persoane. Încălcarea cu știință a normelor de lege aplicabile nu a rezultat dintr-o conduită singulară a acesteia, ci dintr-o serie de acte și măsuri judiciare, dar şi fapte exterioare actului de judecată, care au scos în evidență faptul că nu a fost vorba doar despre o aplicare eronată a legii, intimata urmărind în fapt confiscarea unor bunuri însemnate ca valoare și în număr cât mai mare, de la cei implicați în cauză precum și de la terțe persoane, ignorând obligaţia de imparţialitate, tratament egal şi respectarea procesului echitabil.”
Înalta Curte constată că intimata, efectuând demersuri în vederea executării măsurilor de confiscare pe care le-a dispus prin decizia penală nr. 888/08/08.2014, a încălcat dispozițiile legale și regulamentare privind executarea hotărârilor penale, încălcare ce nu poate fi privită izolat, în mod singular, ci în contextul unor numeroase alte acte de conduită caracterizate ca fiind dincolo de legi și regulamente și care, demonstrează existența unei rezoluții infracționale de a săvârși un act judiciar abuziv.
În cauză s-a făcut o aplicarea retroactivă în defavoarea părţilor, printr-un abuz de interpretare. Astfel, au fost invocate aceste instrumente europene pentru a fundamenta o confiscare cu caracter extins, deși faptele erau anterioare adoptării lor și transpunerii în legislația română. O asemenea interpretare a transformat un proces penal într-un teren de experiment normativ, folosind instrumente netranspuse pentru a justifica o măsură severă. Procedând în acest fel, s-au încălcat nu doar drepturi individuale, ci și principiul general al securității juridice.
Mai mult, Înalta Curte afirmă că Bogdan și-a depășit competențele și a judecat inclusiv chestiuni care țineau de aspectul civil al cauzei.
„ Soluționarea acțiunii civile în raport cu inculpatul de la acea vreme, Voiculescu Dan, a fost cu evidență nelegală, în contra dispozițiilor procesual penale care prevedeau lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile în procesul penal, în caz de încetare a procesului penal pentru prescripție. Acţiunea civilă ar fi trebuit să fie soluţionată de către o instanţă civilă, potrivit regulilor aplicabile acelei materii şi evident de către un alt complet de judecată”.
De asemenea, ÎCCJ spune că aplicarea legii în materia confiscării bunurilor a constituit, la rândul său, un abuz și s-a făcut inclusiv cu încălcarea Constituției.
„Prin urmare, reținându-se în mod expres că valoarea terenurilor și a construcțiilor de pe acestea au stat la baza stabilirii valorii de piață a acțiunilor ICA SA, se constată că în fapt, prin decizia pronunțată, pe de o parte, a fost despăgubită partea civilă cu echivalentul pachetului de acțiuni dobândit de SC Grivco SA, care reflecta valoarea activelor imobiliare, pe de altă parte, că au fost confiscate aceste din urmă active imobiliare, întrucât nu ar fi servit la despăgubirea părții civile. Or, primind valoarea activului patrimonial în echivalent (corespunzător pachetului de acțiuni deținut de Agenția Domeniilor Statului la SC ICA SA), Statul Român, prin A.D.S. nu mai era îndreptățit să primească niciun alt bun, întrucât fusese deja despăgubit.
(…)
Procedându-se astfel, s-a ajuns nu la o dublă îndestulare a statului, pentru pachetul de acțiuni deținut prin ADS la Institutul de Cercetări Alimentare București, ci chiar la una triplă (obligarea inculpaților la despăgubiri, reprezentând echivalentul în lei al pachetului de acțiuni, calculat în funcție de valoarea de piață a activelor imobiliare, actualizat și întregit și cu beneficiul nerealizat; confiscarea activelor imobiliare ale fostei ICA și ale unor terți; confiscarea de la cele două fiice ale inculpatului Dan Voiculescu a contravalorii acțiunilor ale căror destinatari finali au fost). Sub pretextul „confiscării produsului infracţiunii” s-au aplicat, în realitate, dispoziţii legale care nu erau în vigoare la data faptelor, substituind instituţiei din art. 112 alin. (6) cod penal, regulile de la confiscarea extinsă, aplicabilă doar faptelor săvârșite după anul 2012. Rezultă, astfel, că a fost construit, cu intenţie, un raţionament care făcea posibilă aplicarea art. 112 alin. (6) cod penal, în realitate o adevărată confiscare extinsă, neaplicabilă ratione temporis la data faptelor. Or, această manieră de aplicare a legii în materie de confiscare nu este doar neobișnuită, dar reprezintă, indiscutabil, un abuz.
(…)
Prin urmare, confiscarea de bunuri aparținând unor terțe persoane prin decizia penală nr. 888/08.08.2014 a fost în mod evident o măsură dispusă cu încălcarea normelor de drept material aplicabile, fiind justificată prin decizia din apel de directive care nu aveau aplicabilitate în sistemul de drept naţional la data săvârșirii faptelor din cauză. Aplicarea directă a Directivei, în speţă, a condus la impunerea unei obligaţii patrimoniale neprevăzute în dreptul intern, reprezentând o ingerinţă nejustificată în dreptul de proprietate (art. 44 Constituţia României, art. 1 Protocolul nr.1 CEDO).
