Acasă Stiri Abuz sau tupeu? „Să-ţi ia permisul, să-ţi dea şi 2.000 lei amendă…...

Abuz sau tupeu? „Să-ţi ia permisul, să-ţi dea şi 2.000 lei amendă… Avem acte, declaraţie, mănuşi şi mască, totul în regulă“ 

4268
0

Doi tineri din Vâlcea acuză că au fost amendaţi pe nedrept, vineri, 10 aprilie, de către poliţişti, care l-au lăsat pe unul dintre fără permis de conducere. Poliţia Vâlcea vine cu o altă explicaţie.

RECLAMĂ

Doi tineri din Râmnicu Vâlcea au fost opriţi vineri după-amiază, 10 aprilie, de un filtru de Poliţie pe un bulevard din oraş.Ulterior, au postat două filmări pe Facebook în care afirmă că au fost amendaţi pe nedrept cu 2.000 de lei, deşi aveau asupra lor toate documentele: declaraţie pe proprie răspundere că veneau de la cumpărături, actele maşinii, mănuşi şi mască, dar cu toate acestea s-a reţinut şi permisul de conducere al şoferului maşinii.  Poliţia Vâlcea afirmă într-un comunicat că lucrurile au stat cu totul diferit decât acuză tinerii. Pe scurt, aceştia au încălcat prevederile Ordonanţelor Militare şi în plus nu s-au pus în mişcare la solicitarea oamenilor legii.  Cele două clipuri nu surprind însă tot ce s-a întâmplat.

„VOR SĂ IA PERMISUL ŞI 20 DE MILIOANE. PE CE BAZĂ?” 

Filmările postate pe Facebook vin cu următoarea explicaţie: „Abuz, făcut de Poliţia Râmnicu Vâlcea.Mergi la cumpărături la cel mai apropiat magazin, faci cumpărături pleci spre casă şi eşti oprit de Poliţie: prezinţi foaia, cumpărăturile, mănuşi, mască, centura de siguranţă, asigurare şi certificatul maşinii, totul în regulă şi ţi se dă amenda 2000 RON şi ţi se reţine permisul de conducere pe motiv inexplicabil, nu au avut motiv.. Se poate aşa ceva? România…Poliţia română, nişte nenorociţi!”

În cele două videoclipuri apar doi tineri într-o maşină care protestează în timp ce li se cer documente de către un filtru de Poliţie: „Avem asigurare. Mi-aţi cerut certificatul, da?”, spune şoferul, în timp ce pasagerul comentează: „Avem foaie (se referă la declaraţia pe proprie răspundere – n.r.)”.  Şoferul completează: „Am mănuşi, am mască, am foaia completată, cumpărăturile, centură… Deci, ce e în neregulă?”, mai spune acesta în timp ce pasagerul din drepta filmează o declaraţie a unuia dintre ei,  completată fără intervalul orar, pentru un traseu care merge din zona de sud până în cea de nord a oraşului, apoi adaugă: „Şi suntem abuzaţi de Poliţia Română.. Mai fac două minute până la mine acasă. Am fost la magazin…” Comentariile pasagerului, cel care a filmat scenele, fac de multe ori de neînţeles ce spun poliţiştii. La un moment dat, pe fundal, se aude vocea unei femei – agent de poliţie care solicită certificatul şi asigurarea maşinii. „Deci, aşa ceva, nu cred că este în regulă. Lumea se plimbă pe stradă, noi suntem liniştiţi…”, spune şoferul în timp ce poliţista îl întrerupe: „Aţi discutat cu colega despre prevederile Ordonanţei Militare nr. 3”, apoi nu se mai înţelege ce spune, decât când aceasta se recomandă ca fiind poliţist rutier şi-şi spune numele: „Vă repet încă o dată, că dumneavoastră nu aţi respectat dispoziţiile mele, motiv pentru care vă suspend permisul de conducere, pe o perioadă de 30 de zile”.  Între timp, şoferul nemulţumit întreabă: „Permisul, pentru ce?”şi se închină: „Doamne! Deci, aşa ceva, eu n-am…”, mai spune şoferul în timp ce îşi desface centura de siguranţă şi coboară din maşină. Pasagerul comentează: „Ne-au luat permisul că avem totul în regulă”. Şoferul tot cere explicaţii poliţiştilor, iar unul dintre ei îi spune calm că nu a respectat indicaţiile oamenilor legii.  „Băi, frate, cine vă pune să faceţi… Eu înţeleg… sunt norme, care se rezolvă…” se aude spunând şoferul din afara maşinii, în timp ce pasagerul susţine că prietenul său are toate actele în regulă şi că şi el are declaraţie.  

„ORICUM, NU ESTE PROBLEMĂ, NE-AM SUNAT AVOCAŢII”

Următoarea filmare îi arată pe cei doi ocupanţi ai maşinii în afara acesteia, repetând ce s-a întâmplat. În imagini se vede că filtrul este format din mai multe echipajel ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, dar şi ale Poliţiei Locale. „Nu este în regulă aşa ceva. Abuzuri făcute de Poliţia Municipiului Râmnicu Vâlcea. Oricum, nu este problemă, ne-am sunat avocaţii. N-are rost. Aşteptăm să vedem, ce rezultat…”Declaraţii completate în faţa poliţiştilor, permis suspendat pentru nerespectarea indicaţiilor Din răspunsul Poliţiei reiese că cei doi tineri şi-au completat, de fapt, declaraţiile pe propria răspundere în faţa lor, cu tupeu. În plus, permisul de conducere s-a reţinut pentru că şoferul nu a respectat indicaţiile poliţiştilor de a se pune în mişcare: „Zilnic, pe raza judeţului Vâlcea, sunt constituite dispozitive de ordine şi siguranţă publică pentru verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanţele Militare, menţinerea ordinii şi liniştii publice şi depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină.La data de 10 aprilie a.c., pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, a fost oprit pentru control un autoturism în care se aflau doi tineri. În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că cei doi nu deţin completate declaraţiile pe proprie răspundere prevăzute de Ordonanţele Militare, fiindu-le adus la cunoştinţă faptul că, o să fie sancţionaţi contravenţional, iar procesele-verbale de constatare a contravenţiei urmând a fi comunicate la domiciliu, prin poştă. Ulterior, cei doi au completat declaraţii pe proprie răspundere şi au refuzat să plece din punctul de control motivând că au avut declaraţiile completate. Deoarece conducătorul autoturismului nu a respectat dispoziţiile poliţistului de a se pune în mişcare, faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere”, se arată într-un comunicat de presă oferit sâmbătă, 11 aprilie.   

Sursa: adevarul

RECLAMĂ
Articolul precedentCum ne păstrăm imunitatea în pandemie? Ce trebuie să facă diabeticii?
Articolul următorPatrulă de Poliție snopită în bătaie pe DN19! Unul dintre polițiști, minim 12 zile de îngrijiri medicale