Acasă Stiri A murit la 45 de ani Ioana Popescu, femeia care acum câteva...

A murit la 45 de ani Ioana Popescu, femeia care acum câteva zile i l-a propus lui Gigi Becali pe Dan Alexa pentru a-l numi antrenor la FCSB

139
0

Ioana Popescu, cunoscută jurnalistă și actriță, s-a stins din viață la numai 45 de ani, după ce a acuzat de o vreme o stare de rău.

Apropiații au încercat să o ajute și să o ducă la spital, dar Ioana nu a mai putut fi salvată, în ciuda eforturilor disperate făcute de medici.

A murit la 45 de ani Ioana Popescu, femeia care acum câteva zile i l-a propus lui Gigi Becali pe Dan Alexa pentru a-l numi antrenor la FCSB

Ioana Popescu a fost cunoscută în România ca jurnalistă, scriitoare și actriță. De-a lungul timpului, a atras atenția publicului nu doar prin cariera ei, ci și prin viața personală.

A ajuns să fie poreclită „devoratoarea de fotbaliști”, din cauza relațiilor pe care se spune că le-ar fi avut cu mai mulți jucători de fotbal cunoscuți din țară.

În perioada recentă, Ioana dorea să aibă o carieră în politică, însă, din păcate, s-a stins din viața la doar 45 de ani. De asemenea, ea era foarte implicată în fenomenul fotbalistic.

În urmă cu doar câteva zile, Ioana Popescu i l-a propus lui Gigi Becali pe Dan Alexa antrenor la FCSB.

Cum a murit Ioana Popescu. Partenerul ei a făcut dezvăluirea tristă

De curând, bruneta își făcuse o nouă relație, iar ea și iubitul ei aveau planuri mari. Cei doi urmau să călătorească la Roma, acolo unde partenerul Ioanei voia să o ceară în căsătorie.

„Am venit și am stat două-trei săptămâni la București, după care a început să se simtă rău. I-am cumpărat pastile, începuse să se umfle. În ultima perioadă, avea burta foarte umflată, era constipată.

I-am propus să meargă la spital, dar nu a vrut. Își mai revenise puțin și am ales împreună să mergem în Italia, la nașii ei. Mi-a zis să o cer de soție la Roma. Am făcut rezervarea, iar seara a început să se simtă iar rău. Mi-a zis să plec la Constanța și să o las două zile să își revină.

Trebuia să ne vedem pe 23 (n.r. septembrie) că pe 24 era plecarea în Italia. La 8.55 când eu eram în tren, ea mi-a dat mesaj și mi-a zis că e la spital cu o vecină. De fapt, ea a fost singură la spital. I-au făcut niște proceduri, după care ea a venit acasă. Iar s-a simțit rău și s-a dus să se interneze. Eu am ajuns în București, pe 23, marți, cum am vorbit și, văzând că de duminică nu a mai accesat telefonul, la ora 12 noaptea, m-am dus, mi-am luat cameră la hotel

Am anunțat 112, poliția, am explicat situația. În urma verificărilor, au spart ușa, nu era în casă. M-a sunat un domn de la poliție și mi-a zis: ‘Vreau să vă dau o veste, să știți că a decedat sâmbătă noapte spre duminică’. A murit la Spitalul Sfântul Ioan din București”, a declarat partenerul Ioanei Popescu, potrivit cancan.ro.

Sursa: A murit la 45 de ani Ioana Popescu, femeia care acum câteva zile i l-a propus lui Gigi Becali pe Dan Alexa

Lasă un răspuns