Filipe Coelho a anunțat în conferința de presă cum își va alege primul „11” pe care îl va alinia la Atena. Antrenorul portughez ia în calcul doar o victorie în Grecia
Universitatea Craiova se apropie de momentul adevărului! După meciurile de joi din Conference League, oltenii vor ști sigur dacă vor continua în competițiile europene și în ce fază vor merge. Filipe Coelho și Alex Cicâldău au susținut o conferință de presă înaintea partidei cu AEK Atena.
Filipe Coelho, mesaj războinic înainte de AEK Atena – Universitatea Craiova
Deși un egal i-ar fi de ajuns Craiovei pentru a se califica, Filipe Coelho a declarat că el nu va pregăti meciul cu AEK Atena pentru o remiză. Portughezul este de părere că dacă jucătorii vor avea această mentalitate, cel mai probabil vor suferi pe teren:.„Mai avem un antrenament, voi mai verifica câțiva jucători, iar apoi mă voi decide cu ce jucători voi începe împotriva unei echipe foarte puternice. Noi am arătat că ne putem bate cu astfel de echipe, iar acum avem o nouă provocare.
Presiunea este aceeași indiferent de meci și vom încerca să învățăm ceva din orice rezultat am obține. Nu ne planificăm o remiză, vom merge la victorie. Vrem să fim competitivi. Dacă joci pentru a scoate un rezultat de egalitate, de cele mai multe ori pierzi”, a spus Filipe Coelho, la conferința de presă dinaintea meciului cu AEK Atena.
Marko Nikolić, antrenorul lui AEK Atena, a analizat-o în detaliu pe Universitatea Craiova
Întrebat despre următoarea adversară din Conference League, Nikolić a părut, oarecum, îngrijorat de „sclipirile“ oltenilor și a lăudat organizarea lor din teren, precum și faza excelentă de contraatac.
„Este o echipă care poate provoca momente neplăcute adversarului. Am urmărit-o. Au dezvoltat un proiect excelent, care a evoluat. Și-au schimbat antrenorul, dar nu și sistemul de joc. Cunosc câțiva dintre jucătorii pe care îi au. Este o echipă bine organizată fără minge, puternică pe contraatac. Joacă într-un mod specific, pe care îl putem contracara, însă dacă îți pierzi atenția, te poate pedepsi“, a spus Marko Nikolić, la conferința de presă.
Răzvan Marin, șanse mari de a fi titular în AEK – Universitatea Craiova
Nikolić, la conferința de presă, nu a dorit să-și dezvăluie planurile în privința disponibilității lui Relvas și Moukoudi, subliniind totodată că Craiova este o echipă periculoasă care necesită atenție sporită. De asemenea, acesta a lăsat de înțeles că Răzvan Marin se va regăsi, cel mai probabil, în primul „11“.
„Mai avem două meciuri înainte de Crăciun. Echipa se află într-o formă foarte bună, cu 11 victorii în 12 meciuri și egalul cu Shamrock. Acest egal nu ne iese din minte. Am reușit să ne calificăm în faza următoare, însă este important să câștigăm mâine pentru a obține calificarea directă în optimile de finală. Partida nu va fi una ușoară, avem câteva absențe. Jucătorii trebuie să se unească precum un pumn.
Ne așteptăm la un stadion plin, cu intensitate și o atmosferă pozitivă. Jucăm împotriva unei echipe serioase. Poate există impresia că nu este așa, însă vom avea o misiune foarte dificilă. Este o echipă care joacă cu trei fundași centrali și este bună pe contraatac și la posesia mingii. Meciul este 50-50 și trebuie să avem concentrare maximă, atenție și energie, valorificând fotbalul nostru bun pentru a ne bucura de el. Mâine nu este o sărbătoare sau un carnaval, ci se va da o luptă. Răzvan este într-o stare foarte bună încă de la început, apoi a existat un recul firesc, iar acum și-a revenit. Există o mare probabilitate să înceapă titular“, a mai punctat antrenorul lui AEK, citat de Gazzetta.gr.
AEK Atena – Universitatea Craiova se va putea vedea la TV
Odată ce încep meciurile din faza grupelor competițiilor europene, difuzarea lor în direct revine posturilor TV care au cumpărat drepturile de transmisie de la UEFA. Prin urmare, situația nu mai este aceeași ca în tururile preliminare, când cluburile gazdă aveau libertatea de a alege cui să ofere aceste drepturi.
Astfel, duelul de pe stadionul OPAP Arena din Atena dintre AEK și Universitatea Craiova, programat joi, 18 decembrie, de la ora 22:00, se va putea vedea în direct la Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Alex Cicâldău așteaptă cu nerăbdare duelul cu Răzvan Marin
Răzvan Marin și Alex Cicâldău au fost colegi la Viitorul Constanța și se cunosc foarte bine. Primul dintre ei a reușit să facă o carieră bună în străinătate, cu 169 de meciuri în Serie A, în timp ce al doilea nu a reușit să se impună în străinătate, la Galatasaray, așa că s-a întors în România, la Universitatea Craiova. Cei doi au fost colegi și la echipa națională, iar acum vor fi din nou împreună pe teren, însă unul împotriva celuilalt:
„Vom avea un meci foarte greu, dar și frumos. Am avut un parcurs bun în Europa și ne așteaptă un ultim meci al anului în cupele europene. Nu ne facem niciun calcul înainte, avem partida în față și vrem să ieșim învingători. Întotdeauna jocurile europene sunt mai speciale. Nu simțim o presiune în plus, chiar dacă se joacă cu calificarea pe masă.
Ne vom întâlni mâine și cu Răzvan Marin. Am analizat-o pe AEK, este o echipă cu jucători cu calitate, căreia îi place să controleze jocul și să aibă posesia. Mi-aduc aminte meciurile din 2019 cu AEK Atena, dar nu ne gândim la o revanșă. Ne gândim doar la ce e mâine și vrem să facem tot posibilul să ne calificăm. Chiar dacă este un meci în deplasare, pentru noi este ca o motivație în plus. Ei sunt cunoscuți pentru atmosfera pe care fanii lor o fac la meciuri. Eu cred că va ieși un meci frumos”, a spus Alex Cicâldău la conferința de presă premergătoare partidei cu AEK Atena.
Cum se califică mai departe Universitatea Craiova
Înaintea ultimei etape, Universitatea Craiova se află pe locul 23 în Conference League, iar o victorie i-ar asigura calificarea mai departe în competiție. Majoritatea echipelor ce mai au șanse la ultimele locuri vor avea meciuri extrem de dificile: Breidablik întâlnește Strasbourg, în timp ce KuPS joacă împotriva lui Crystal Palace.
Zrinjski joacă contra ultimei clasate, Rapid Viena, care are 0 puncte, și este probabil să obțină toate cele trei puncte. Dacă rezultatele vor fi cele așteptate, atunci oltenii trebuie să obțină același rezultat pe care Lincoln, echipa de pe locul 24, îl va face contra Legiei Varșovia.







