Acasă Stiri Criza imigranţilor. Traian Băsescu, reacţie de ultimă oră

Criza imigranţilor. Traian Băsescu, reacţie de ultimă oră

859
0

„România ar trebui să refuze să primească migranți pe teritoriul ei. Nu este jocul nostru, nu este problema noastră, nu noi suntem magnetul pentru acești oameni, pe de o parte. (…) România nu trebuie să-și asume parte din drama acestor amărâți. Sunt alții care au responsabilitate în Europa, care trebuie să-și asume, pentru că sunt printre cei care au contribuit la crearea haosului în statele acestea”, a declarat Băsescu, într-o intervenție telefonică la B1 TV.

RECLAMĂ

În opinia fostului președinte, relatează agerpres.ro, a primi imigranți implică asigurarea unor drepturi, începând de la educație, la sănătate, cultură și chiar religie, și a atras atenția că aceștia nu vor mai pleca de pe teritoriul României, ci chiar își vor aduce familiile numeroase.

„A-i primi nu înseamnă pur și simplu a le asigura cazare. Trebuie să le dai dreptul să se manifeste cultural, să mai construim niște moschei, trebuie să le faci școli în limba lor – să-și păstreze limba. Pentru că, în momentul în care îți asumi responsabilitatea să-i preiei, îți asumi și o listă lungă de alte obligații – de la educație, sănătate cultură. Noi nu reușim să integrăm minoritatea romă de atâția zeci de ani”, a argumentat Traian Băsescu.

Întrebat dacă există temei legal în a opri migranții, Băsescu a răspuns afirmativ. „Categoric da. Da, nu mă poate obliga nimeni, cu atât mai mult cu cât legislația europeană în vigoare în momentul de față spune că în astfel de situații migrantul este trimis în locul pe unde a intrat în Europa. Și este obligația statului să-l trimită înapoi, că de aia e statul în zona Schengen. Iar România, ca stat ne-membru Schengen, după părerea mea, face un gest gratuit acceptând. Eu, dacă aș fi șef al statului, aș convoca CSAT-ul și aș cere imediat consolidarea supravegherii frontierelor României. Eu aș pune ca prioritate zero interesul cetățenilor mei, interesul de a garantata securitatea cetățenilor mei. Dacă îmi poate spune cineva câți militanți ISIS intră cu valurile astea de transfugi în Europa, eu aș fi fericit. Dar nu știe nimeni în Europa. (…) Discutăm despre șiiți și suniți, uitați-vă ce e în Irak, în Orientul Mijlociu cu luptele dintre ei”, a afirmat fostul șef de stat.

RECLAMĂ
Articolul precedentNoul Cod Fiscal, ADOPTAT de Senat: TVA scade la 20% din 2016, „taxa pe stâlp” rămâne până în 2017
Articolul următorSEZON NOU: Florina Balaescu: Din aceasta seara incepand cu ora 21 revenim in casele telespectatorilor !!!