Acasă Stiri Șef din poliție, cercetat de DIICOT. Este suspectat că ar fi oferit...

Șef din poliție, cercetat de DIICOT. Este suspectat că ar fi oferit protecţie unui grup infracţional implicat în jocuri de noroc ilegale şi camătă

23
0

Un comisar-şef din cadrul Poliției Municipiului Pitești a ajuns în vizorul procurorilor DIICOT, fiind suspectat că ar fi făcut parte dintr-o grupare specializată în jocuri de noroc ilegale şi camătă. Ofițerul, care ocupă funcţia de adjunct al şefului Poliţiei Municipale, a fost ridicat luni şi dus la audieri, alături de alte persoane implicate în dosar.

Ce au transmis oamenii legii?

Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi fost constituită în luna februarie 2025, în judeţul Argeş, de trei persoane care se cunoșteau bine şi care, bazându-se pe relaţii de familie şi prietenie, au pus bazele unui sistem prin care organizau jocuri de noroc neautorizate. În plus, aceștia ar fi acordat sume de bani cu dobândă, transformând cămătăria într-o activitate constantă şi profitabilă.

DIICOT precizează că liderul grupului ar fi pus la dispoziție o clădire în care funcționează un hotel, locaţie folosită drept acoperire pentru desfășurarea jocurilor de noroc şi pentru acordarea de împrumuturi ilegale.

Polițistul, acuzat că ar fi protejat activitatea grupului

În urma investigațiilor, procurorii au descoperit că la rețeaua infracţională ar fi aderat şi un ofiţer de poliţie cu funcţie de conducere, care ar fi oferit protecţie membrilor grupării.

„Din actele de urmărire penală a rezultat că, în luna februarie 2025, la gruparea de criminalitate organizată a aderat, sub forma sprijinirii, un alt suspect – ofiţer de poliţie cu funcţie de comandă –, care, în virtutea poziţiei sale, ar fi înlesnit activitatea infracţională a celorlalţi membri şi le-ar fi asigurat protecţie”, se arată în comunicatul DIICOT.

Conform informaţiilor publicate de site-ul institutiilestatului.ro, poliţistul vizat este comisarul-şef Gheorghe Avram, adjunctul şefului Poliţiei Municipiului Piteşti.

Reacţia Poliţiei Argeş: instituţia se delimitează ferm

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş a transmis un comunicat în care precizează că se delimitează de orice comportament ce ar putea afecta integritatea profesională a instituţiei.

„Ne distanţăm ferm de orice conduită care poate aduce atingere reputaţiei instituţiei sau demnităţii funcţiei publice. Reafirmăm angajamentul pentru respectarea principiilor legalităţii şi imparţialităţii. În funcţie de evoluţia anchetei, vor fi luate măsurile legale care se impun”, au transmis oficialii IPJ Argeş.

În prezent, toţi suspecţii din dosar, inclusiv ofiţerul de poliţie, sunt audiaţi la sediul DIICOT Piteşti, iar ancheta este în desfăşurare.

Sursa: Șef din poliție, cercetat de DIICOT. Este suspectat că ar fi oferit protecţie unui grup infracţional implicat în jocuri de noroc ilegale şi camătă

Lasă un răspuns