Luis Lazarus a lansat, miercuri, un mesaj virulent pe rețelele de socializare, acuzând autoritățile și o parte din clasa politică de lipsă de onestitate în legătură cu situația trupelor americane din România. Europarlamentarul a susținut că avertizase, încă din urmă cu două luni, că forțele SUA se retrag treptat din țară, însă afirmațiile sale au fost atunci ignorate.
Ce a transmis Luis Lazarus?
„Vasăzică…ne-ați anulat vizele, ne-ați anulat alegerile, ne-ați interzis candidații și în final au plecat și americanii. Nu ca și cum nu v-aș fi spus. Vasăzică, acum două luni de zile, la o emisiune la Realitatea, de unde veți vedea imediat imaginile…am anunțat că ceea ce spunea Diaconescu, consilierul lui Nicușor, anume că nu dislocă forțele americane, americanii, din țară…era, de fapt, un fapt care se întâmpla. Deci, de acum 2 luni rămăseseră doar 800 în baza de la Kogălniceanu, altă dată erau și 4.000. Le-am spus atunci, o să vedeți imediat în materialul care urmează, lucrul ăsta…Nimeni nu m-a crezut și astăzi o să vedeți și materialul lui Moșteanu când spune că a aflat și el acum 3 zile. Bă, mai mințiți mult? Nu vă e rușine, mă?”, a declarat Luis Lazarus pe rețelele de socializare.







