Acasă Stiri Tragedie la Ploiești: un bărbat a murit după ce a căzut de...

Tragedie la Ploiești: un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul al treilea

85
0

O scenă șocantă a avut loc miercuri seară, în municipiul Ploiești, după ce locatarii unui bloc de pe strada Măgurii au observat urme de sânge care se prelingeau pe fereastra unui apartament de la etajul al treilea.

Oamenii au alertat imediat autoritățile, iar la fața locului au ajuns echipaje de poliție și salvare.

Ce au transmis oamenii legii?

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, în momentul în care forțele de intervenție au ajuns la imobil, bărbatul aflat în apartamentul respectiv a căzut în gol de la fereastră.

Echipajele medicale au intervenit de urgență și au început manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, victima – un bărbat de 75 de ani din Ploiești – a fost declarată decedată la fața locului.

Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a constatat că ușa apartamentului era încuiată pe interior, iar în locuință nu se mai afla nicio altă persoană.

Zona a fost imediat securizată, iar criminaliștii au început cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Deocamdată, nu este exclusă nicio ipoteză, anchetatorii urmând să stabilească dacă este vorba despre un accident, un gest intenționat sau alte cauze care ar fi putut duce la decesul bărbatului.

„Polițiștii efectuează cercetări pentru a determina toate circumstanțele în care a avut loc evenimentul”, au precizat reprezentanții IPJ Prahova.

Sursa: Tragedie la Ploiești: un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul al treilea

Lasă un răspuns