Acasă Stiri OFICIAL – MAPN confirmă: SUA își retrag soldați din România

OFICIAL – MAPN confirmă: SUA își retrag soldați din România

33
0

România si Aliatii au fost informați de decizia SUA privind redimensionarea trupelor americane din Europa, transmite Ministerul român al Apărării.

„Ministerul Apărării Naționale a fost informat cu privire la redimensionarea unei părți a trupelor americane dislocate pe Flancul Estic al NATO, ca parte din procesul de reevaluare a posturii globale a forțelor militare ale SUA. Printre elementele brigăzii ce urmează să înceteze rotațiile în Europa se menționează și forțe destinate României, amplasate la Mihail Kogălniceanu. Decizia era așteptată, România aflându-se în contact permanent cu partenerul strategic american”, transmite MAPN.

„Redimensionarea forțelor SUA reprezintă un efect al noilor priorități ale administrației prezidențiale, anunțate încă din luna februarie. Decizia a avut în vedere și faptul că NATO și-a consolidat prezența și activitatea pe Flancul Estic, ceea ce permite Statelor Unite să își ajusteze postura militară în regiune. Decizia americană este de sistare a rotirii in Europa a unei brigăzi care deținea elemente în mai multe state NATO. Aproximativ o mie de militari americani vor rămâne dislocați în continuare pe teritoriul național, contribuind la descurajarea oricăror amenințări și reprezentând în continuare o garanție a angajamentului SUA pentru securitatea regională”, dă asigurări MAPN.

Zvonul a apărut inițial pe surse, despre care STIRIPESURSE.RO a scris aici.

UPDATE 29 octombrie, ora 11.00: Ministrul român al Apărării, Ionuț Moșteanu, a reacționat la acest anunț. STIRIPESURSE.RO a relatat pe larg despre acest subiect:

Context

Această decizie vine într-un moment de tensiune crescută, în contextul intensificării incursiunilor ruse în spaţiul aerian al NATO, inclusiv în România, comentează Kyiv Post, relatează News.ro.

Ea coincide, de asemenea, cu aparenta intenţie a preşedintelui SUA de a „dubla eforturile” de a-l convinge pe preşedintele rus Vladimir Putin să accepte un armistiţiu în Ucraina.

Discuţiile interne au luat în considerare iniţial reduceri atât în România, cât şi în Polonia, dar decizia finală a vizat exclusiv România, au declarat sursele pentru Kyiv Post, adăugând că raţiunile din spatele acestor reduceri sunt legate de un efort mai amplu al Pentagonului de a concentra resursele în Emisfera Vestică şi de a contracara mai eficient China în Pacific.

Această abordare este în concordanţă cu procesul aflat în derulare de revizuire a dislocării forţelor din cadrul Pentagonului, care analizează misiunile Comandamentului European al SUA pentru a elibera resurse necesare unei reorientări către Emisfera Vestică şi Indo-Pacific — zonele care reprezintă centrul principal al competiţiei strategice şi al dominaţiei americane, arată publicaţia.

De asemenea, citează opinia colonelului american în retragere Richard Williams, fost director adjunct în cadrul diviziei de investiţii în apărare a NATO, potrivit căruia  „nu există niciun motiv evident sau tactic pentru retragerea brigăzii NATO din România.”.

Kyiv Post menţionează că, într-un gest major de reasigurare faţă de unul dintre cei mai fideli aliaţi europeni ai Americii, preşedintele Trump s-a întâlnit recent cu noul preşedinte al Poloniei, Karol Nawrocki, şi a garantat că trupele americane nu vor fi reduse în Polonia.

În timpul întâlnirii, Trump ar fi declarat că SUA „nici măcar nu s-au gândit” să-şi retragă soldaţii din ţară, subliniind: „Suntem alături de Polonia până la capăt.” Această promisiune a adus un anumit sentiment de uşurare la Varşovia.

Sursa: OFICIAL – MAPN confirmă: SUA își retrag soldații din România – Stiripesurse

Lasă un răspuns