Acasă POLITICA Nicușor Dan, întrebat de Realitatea Plus de ce s-a majorat TVA, a...

Nicușor Dan, întrebat de Realitatea Plus de ce s-a majorat TVA, a dat vina pe Bolojan: Eu am avut niște calcule, guvernul altele – VIDEO

107
0

Președintele Nicușor Dan dă vina pe Ilie Bolojan și guvernul său pentru majorarea TVA. Întrebat de Realitatea Plus de ce s-a majorat TVA, în ciuda promisiunii pe care a făcut-o în campanie că acest lucru nu se va întâmpla, șeful statului a spus că guvernul numit ulterior „a avut alte calcule”.

„Au fost niște calcule, eu am imaginat o direcție de reducere a deficitului și consideram că nu e nevoie de majorarea TVA; a venit un guvern, votat de Parlament, care a spus că varianta calculată de mine nu duce la reducerea suficientă a deficitului și a venit cu altă variantă de reducere,” a explicat Nicușor Dan la Iași.

Întrebat dacă, în situația în care Ilie Bolojan s-ar retrage din fruntea guvernului, ar nominaliza un alt premier de la PNL și dacă intenționează să se implice în mediatizarea conflictului din coaliție, șeful statului a a afirmat că nu vede de ce ar trebui să se ajungă în această situație.

„În momentul ăsta avem o coaliție care are 65% în Parlament și există un guvern care are un prim-ministru. Nu văd de ce această situație trebuie să se schimbe. Bineînțeles că există conflicte în această coaliție, cred că sunt legitime, cred că la unele dintre ele fiecare dintre persoane s-ar putea abține, se întâmplă să nu se abțină, suntem oameni, natura umană este diversă, asta este situația. Dar ce pot eu să spun este că, totuși, această coaliție, în ceea ce privește rezultatele concrete, în momentul ăsta funcționează, adică există un vot pe proiecte care sunt agreate înainte, care funcționează. Au existat mai multe moțiuni ale opoziției care au fost respinse, aici suntem.”, a afirmat Nicușor Dan.

Sursa: Nicușor Dan, întrebat de Realitatea Plus de ce s-a majorat TVA, a dat vina pe Bolojan: Eu am avut niște calcule, guvernul altele – VIDEO

Lasă un răspuns