Acasă Stiri Nicușor Dan vine cu vești proaste despre salariul minim: „E posibil ca...

Nicușor Dan vine cu vești proaste despre salariul minim: „E posibil ca unii să-și piardă locul de muncă!”

159
0

Discuțiile despre creșterea salariului minim revin în prim-plan, însă președintele României, Nicușor Dan, a lansat un avertisment cu privire la posibilele efecte negative pe piața muncii.

Deși măsura urmărește să sprijine angajații cu venituri mici, ea ar putea produce și consecințe nedorite pentru anumite sectoare economice.

„Pentru moment, haideți să ne uităm la contextul în ansamblu. Pe de o parte, există o directivă europeană care, într-un mod destul de complicat tehnic vorbește de salariul minim. Această directivă este contestată la Curtea de Justiție, și termen de judecată va fi în noiembrie. Este posibil ca, în decembrie, când noi vom discuta de buget, această condiționare să nu mai existe.

După aceea, există dialog absolut necesar între Guvern, partonate și sindicate dincolo de o eventuală obligație legală, o discuție de oportunitate. Evident că toată lumea își dorește salarii mai mari.

Pe de altă parte, și chiar am avut discuția în seara asta, e posibil ca forțând un salariu minim prea mare, anumite activități să devină necompetitive în România, și niște sute, mii de oameni să-și piardă locul de muncă. De aia discuția este absolut necesară și tehnică. În măsura în care este nevoie de persoana mea pentru a media, sunt disponibil.

Nu mi-a solicitat nimeni expertiza, dar o ofer dacă sunt chemat în cadrul discuțiilor”, a declarat șeful statului.

Contextul european și dilemele economice interne

Afirmațiile președintelui vin într-un moment în care România se aliniază dezbaterilor europene privind aplicarea directivei referitoare la salariul minim.

Totodată, dialogul dintre Executiv, sindicate și patronate se anunță tensionat, întrucât interesele diferă semnificativ: angajații cer venituri mai mari, iar companiile avertizează asupra creșterii costurilor și a riscului de pierdere a competitivității.

Nemulțumite de ritmul reformelor și de măsurile economice adoptate, marile confederații sindicale au anunțat proteste de amploare în fața Guvernului, programate pentru săptămâna viitoare. Reprezentanții sindicatelor acuză clasa politică de lipsă de responsabilitate și de perpetuarea inechităților sociale. „Nu mai acceptăm să fim victimele unui sistem care promovează austeritatea ca semn al incompetenţei şi al lipsei de responsabilitate a celor aflaţi la conducere”, au transmis sindicaliştii.

Sursa: Nicușor Dan vine cu vești proaste despre salariul minim: „E posibil ca unii să-și piardă locul de muncă!”

Lasă un răspuns