Mesaj emoționant! Cu puțin timp înainte să moară în explozia de la blocul din Rahova, fosta avocată Vasilica Enache a distribuit pe rețelele sociale o postare uluitoare în care spunea că toți oamenii ajung la lumină după ce mor. În urma tragediei, mai mulți cunoscuți ai femeii au transmis mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare.
Femeia era activă pe rețelele sociale, iar în ultima sa postare de pe TikTok a distribuit un videoclip în care se vedea o lustră aprinsă. Vasile Enache a scris și un mesaj emoționant: „Lumina la care tânjim toți!…Acolo ajungem, suflete frumoase! Suntem, trăim, nu mai suntem când murim…. Eu, Tu, Toți acolo ajungem. Lumina de la capătul infinitului” – a transmis aceasta.
Fosta avocată Vasilica Enache este una dintre cele trei persoane care și-au pierdut viața în urma exploziei din Sectorul 5 al Capitalei. Potrivit jurnaliștilor, femeia a reprezentat una dintre victimele tragediei de la clubul Colectiv. De altfel, aceasta avea 25 de ani vechime în avocatură și ar fi lucrat la Baroul București.
De asemenea, femeia și-a desfășurat activitatea de avocat în propria locuință, unde avea amenajat și biroul de avocatură, spun jurnaliștii.
Vasilica Enache locuia la etajul 5 al blocului distrus de explozie. Potrivit autorităților, deflagrația ar fi avut loc chiar în apartamentul acesteia.
În urma tragediei, mai mulți cunoscuți ai femeii au transmis mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare. Apropiații avocatei sunt în stare de șoc și au doar cuvinte de laudă la adresa acesteia.
Sursa: Mesaj emoționant, ultima postare a avocatei moarte în explozia din Rahova.”Toți acolo ajungem. Lumina de la capătul infinitului”