Acasă Stiri La un pas de tragedie: patru turiști salvați de pe munte. Intervenție...

La un pas de tragedie: patru turiști salvați de pe munte. Intervenție de 5 ore a Salvamont

43
0

Patru turiști ajunși din Polonia în țara noastră au fost la un pas de tragedie. S-au aventurat pe vârf de munte, acolo unde au rămas blocați în zăpadă. Intervenție de 5 ore a Salvamont pentru salvarea lor.

Noaptea trecută, patru turiști polonezi au fost blocați în zona montană la limita județelor Alba – Hunedoara. S-au rătăcit din cauza viscolului puternic, fiind găsiți și recuperați după 5 ore de către echipajele de la Salvamont.

Patru turiști din Polonia, salvați de pe munte. Intervenție de 5 ore a Salvamont

Într-o perioadă cu fenomene extreme, angajații de la Salvamont au din ce în ce mai multe misiuni. Noaptea de vineri spre sâmbătă a fost una epuizantă pentru salvatorii montani din Hunedoara și Vâlcea. Patru cetățeni polonezi au fost recuperați în siguranță dintr-o zonă alpină izolată, după o misiune de salvare care a durat aproape cinci ore.

Alarma s-a dat în jurul orei 00:10. La 112 se semnala faptul că patru turiști de naționalitate poloneză au rămas blocați în zona montană, la o altitudine cuprinsă între 1.900 și 2.000 de metri, într-un gol alpin din zona numită Plaiul Muierii. Se întâmpla exact la limita dintre județele Hunedoara, Vâlcea și Alba.

Conform procedurilor, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara s-a activat imediat echipa de intervenție montană. Au fost solicitați în sprijin și salvamontiștii din cadrul Serviciului Salvamont Parâng, care au pornit în direcția indicată de coordonatele GPS transmise de una dintre persoanele rătăcite.

În paralel, din Vâlcea a fost trimis un echipaj de jandarmi montani, pentru a sprijini operațiunea de căutare. După aproape două ore de căutări, în condiții dificile de viscol și zăpadă de o jumătate de metru, echipele de intervenție au reușit să ajungă la grupul de turiști polonezi. Aceștia au fost găsiți epuizați, dar nu necesitau îngrijiri medicale.

Dificila intervenție s-a încheiat în jurul orei 5.00, sâmbătă dimineață. În prezent, turiștii sunt cazați temporar la o o pensiune din zonă. Cei de la Salvamont spun că, în sezonul rece, turiștii trebuie să se informeze atent asupra traseelor și condițiilor meteorologice, să nu pornească singuri pe trasee necunoscute și să anunțe autoritățile în cazul în care se abat de la ruta planificată.

Caz similar și în Bucegi

Vineri seara, doi turiști rătăciți pe viscol au fost găsiți înghețați de frig de către salvatorii montani, în zona Bucegi. Aceștia au fost recuperați din Padina. S-au rătăcit seara trecută pe platou și nu erau echipați corespunzător. Când i-au găsit salvatorii, au fost predați ambulanței în stare de hipotermie. Temperatura resimțită în zonă era de -10 grade Celsius.

Sursa: Video. La un pas de tragedie: patru turiști salvați de pe munte. Intervenție de 5 ore a Salvamont – Fanatik News

Lasă un răspuns