Acasă Stiri Preoţi monahi, filmaţi dansând la bară şi fumând iarbă. Unul dintre ei...

Preoţi monahi, filmaţi dansând la bară şi fumând iarbă. Unul dintre ei era chiar starețul unei mănăstiri

143
0

Un nou scandal în Biserica Ortodoxă Română. Doi preoţi monahi, dintre care unul stareţul unei mănăstiri din Moldova, au fost filmaţi dansând la bară şi fumând jointuri.

După apariţia imaginilor, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților le-a interzis celor doi să mai slujească şi urmează să fie judecaţi de mai marii Bisericii, scrie Ştirea Sucevei.

Au uitat de cele sfinte

În imaginile controversate, unul dintre preoţi dansează la bară într-un club, iar cel de-al doilea este surprins cu un joint în mână, în timp ce ascultă manele. Filmulețele au fost publicate pe o rețea socială, iar la scurt timp după ce au devenit virale, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a reacţionat.

”Având în vedere tulburarea iscată în spațiul public prin postările repetate ale lui Ciprian Mega și pentru a păstra liniștea sufletească a credincioșilor care vor participa mâine la Sfânta Liturghie, vă aducem la cunoștință faptul că slujitorii menționați au fost opriți de la slujire, schimbați din ascultări și trimiși spre judecată Consistoriului monahal.

În acest context s-a deschis o anchetă internă, iar hotărârea finală va fi făcută publică de îndată ce va fi luată.

Asigurăm pe toți credincioșii, atât din eparhia Sucevei și Rădăuților, cât și din afara acesteia, că Biserica Ortodoxă din Bucovina rămâne statornică în păstrarea credinței autentice și a disciplinei duhovnicești. Orice abatere de la rânduială este condamnabilă și, în duhul Evangheliei, va fi tratată cu toată responsabilitatea și discernământul cuvenite.”

Sursa: Preoţi monahi, filmaţi dansând la bară şi fumând iarbă. Unul dintre ei era chiar starețul unei mănăstiri | Observatornews.ro

Lasă un răspuns