Primarul comunei Ţuglui, Paulică Neagoe, care a petrecut patru luni în spatele gratiilor în acest dosar, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru infracţiuni de corupţie. Sentinţa a fost pronunţată joi, de Judecătoria Craiova, şi nu este una definitivă. Instanţa l-a menţinut pe inculpat sub control judiciar. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi şi administratorii firmelor cu care primarul a făcut afaceri păguboase pentru bugetul local, însă numai unul dintre ei a primit 2 ani şi 8 luni cu executare, alţi doi – aceeaşi pedeapsă, însă cu suspendare, ultimul scăpând doar cu o amendă administrativă de 1.000 de lei. Primarul a fost acuzat că a creat un prejudiciu bugetului local de 473.000 de lei prin achiziţionarea directă a unor bunuri de la firmele administrate de ceilalţi patru inculpaţi din dosar, cu încălcarea prevederilor legale.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au finalizat cercetările şi, pe 13 august 2013, i-au trimis în judecată pe Paulică Neagoe, primarul comunei Ţuglui, Iulian Mihai, Constantin Coman, Zaga Radu şi Luciana Mihai pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, complicitate la abuz în serviciu, fals şi uz de fals, cei patru fiind administratorii firmelor de la care primarul a achiziţionat direct bunuri supraevaluate şi chiar bunuri pe care nu avea voie să le cumpere.
Potrivit rechizitoriului întocmit în cauză de procurori, „în perioada mai 2008 – octombrie 2012, Paulică Neagoe, în calitate de primar şi ordonator de credite al unităţii administrativ-teritoriale Ţuglui, prin folosirea procedurii de achiziţii directe de produse, cu încălcarea prevederilor legale, a acceptat la plată facturi pentru o serie de bunuri, achiziţiile făcându-se la preţuri supraevaluate sau fără să se justifice din punctul de vedere al legalităţii, oportunităţii sau necesităţii acestora. În acest fel, a avizat plăţi nelegale în valoare de aproximativ 473.000 de lei, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul local. În sarcina primarului s-au reţinut 22 de acte materiale de abuz în serviciu contra intereselor publice”.
Mai exact, deşi Primăria sau localitatea nu aveau nevoie, Paulică Neagoe a achiziţionat un complex de joacă pentru copii, balansoare, leagăne (care au fost amplasate în câmp), tobogane, indicatoare rutiere şi de intrare/ieşire localitate, pichete PSI, stingătoare PSI, băncuţe, coşuri de gunoi, limitatoare de viteză şi multe alte bunuri care au ajuns să zacă prin diverse cotloane, fără a fi folosite, dar pentru care au fost plătite sume de câteva ori mai mari faţă de valoarea lor de piaţă. Potrivit anchetatorilor, cea mai bună „colaborare” primarul a avut-o cu Iulian Mihai, administrator al societăţilor SC Comat Prescom SRL Olt şi Total Tehno Company Olt, 16 dintre cele 22 de facturi decontate fiind pentru cele două firme, de unde s-au cumpărat bunuri în valoare de aproximativ 330.000 de lei.
Ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Dolj, sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Dolj au efectuat, pe 18 iulie 2013, trei percheziţii domiciliare în localităţile Potcoava, judeţul Olt, Băileşti şi Ţuglui, din judeţul Dolj, la locuinţele inculpaţilor. În urma probatoriului administrat, în aceeaşi zi s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă de reţinere pe 24 ore a lui Paulică Neagoe, Iulian Mihai (39 de ani), Constantin Coman (54 de ani) şi Zaga Radu (38 de ani), care au fost introduşi în arestul IPJ Dolj. O zi mai târziu, pe 19 iulie, toţi cei patru au fost arestaţi preventiv.
La mai bine de un an şi jumătate de la trimiterea în judecată, magistraţii Judecătoriei Craiova a pronunţat joi, 4 iunie a.c., sentinţa în dosar. Astfel, primarul Neagoe Paulică a primit o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare, din care va fi scăzută perioada arestării preventive de la 19 iulie la 7 noiembrie 2013 şi menţine controlul judiciar. Mihai Iulian a primit 2 ani şi 8 luni închisoare tot cu executare, Constantin Coman a scăpat cu o amendă administrativă în cuantum de 1.000 de lei, iar inculpatele Zaga Radu şi Luciana Mihai au primit câte 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de 3 ani şi câte 100 de zile de muncă în folosul comunităţii.
Inculpaţii trebuie să acopere prejudiciul creat şi, în plus, au de achitat cheltuieli judiciare în valoare de câte 5.000 lei Neagoe Paulică şi Mihai Iulian, Constantin Coman are de achitat 4.000 de lei cheltuieli judiciare, Radu Zaga – 3.00 de lei, iar Mihai Luciana – 2.000 de lei. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, atât de inculpaţi cât şi de procurori, la Curtea de Apel Craiova. sursa: http://www.cvlpress.ro/