Președintele României, Nicușor Dan, a ales să-și petreacă o zi într-un cadru natural, alături de cei dragi. Într-o postare recentă pe Facebook, Nicușor Dan a împărtășit imagini în care apare alături de cei doi copii, într-o drumeție pe dealuri și prin pădure, în împrejurimile localității Condrița, din Republica Moldova.
„Astăzi am făcut o drumeție în natură, iar copiii au fost cei mai încântați”, spune președintele într-o postare însoțită de filmuleț. În imagini, se poate observa cum cei mici se opresc să admire o lebădă, iar unul dintre copii salută pasărea cu un sincer „Bună ziua, lebădă”.
Când cel mic nu mai putea continua pe jos, a fost ridicat și așezat într-un rucsac special purtat în spate, iar mai târziu Nicușor Dan îi explică locurile din jur, indicând căsuța unei păsări: „Sus acolo, cu negru, este căsuța păsării. Și-a adus acolo, și-a făcut cu rămurele o casă unde să doarmă”. De asemenea, micuții exprimă grijă unul față de celălalt, iar unul dintre copii asigură: „Eu vă păzesc pe voi!”, la care răspunsul este „Atunci suntem în siguranță”.
Sâmbătă, Nicușor Dan s-a aflat într-o vizită privată în Republica Moldova, unde a participat, alături de preşedinta Maia Sandu, la Festivalul Lupilor, desfăşurat în Rezervaţia Naturală „Orheiul Vechi”.
Mai multe imagini apărute pe reţelele sociale îi arată pe cei doi şefi de stat în mijlocul participanţilor la eveniment, într-un cadru relaxat şi informal.
Vizita preşedintelui român nu a fost anunţată nici de către preşedinţia de la Bucureşti, nici de cea de la Chişinău.
Este pentru a doua oară când Nicuşor Dan ajunge în Republica Moldova de la preluarea mandatului. Prima vizită a avut loc pe 10 iunie, la scurt timp după învestire. Preşedintele român a fost, de asemenea, invitat să participe la manifestările programate la sfârşitul lunii august.
Rezervaţia Naturală „Orheiul Vechi” a găzduit, în perioada 8-10 august, Festivalul Lupilor, un eveniment de anvergură care a reunit cultura, tradiţiile autentice şi frumuseţea muzicii, atrăgând vizitatori din întreaga ţară şi de peste hotare.
Ediţia din acest an s-a desfăşurat cu sprijinul şi sub egida Ministerului Culturii al Republicii Moldova, subliniind importanţa susţinerii iniţiativelor culturale majore care contribuie la promovarea identităţii naţionale. Printre invitaţii oficiali s-au numărat ministrul culturii Sergiu Prodan, secretarul de stat Andrei Chistol, precum şi directoarea interimară a Oficiului Naţional al Turismului, Ana Sandra.
Printre oaspeţi s-a numărat şi preşedintele României, Nicuşor Dan, care a venit la festival însoţit de preşedinta Maia Sandu.
Potrivit organizatorilor, Festivalul Lupilor nu este doar o manifestare artistică, ci şi un demers de valorificare a patrimoniului cultural şi turistic al Republicii Moldova, prin implicarea comunităţilor locale şi promovarea tradiţiilor care dau identitate regiunii.
Sursa: Nicușor Dan, drumeție în natură. Copiii au fost cei mai încântați. Unde s-a plimbat / video | DCNews