Acasă Stiri Incendiul care a distrus clubul Bellagio din Mamaia a fost provocat intenționat

Incendiul care a distrus clubul Bellagio din Mamaia a fost provocat intenționat

93
0

Clubul Bellagio din Mamaia, unde se ţineau cele mai extravagante petreceri de pe litoral în anii 2010, a ars ca o torţă. Clădirea, abandonată de ani buni, nu mai era racordată la utilităţi. Din acest motiv, pompierii au stabilit că focul a fost pus intenţionat. Clubul a fost ridicat fără autorizaţie de construcţie, iar pe teren se aude că se va construi un ansamblu imobiliar.

Fostul club Bellagio a fost înghiţit de flăcări în câteva minute şi s-a făcut scrum sub ochii a sute de turişti cazaţi în Mamaia, care s-au temut că flăcările uriaşe se vor extinde la hotelul din apropiere.

„Eram pe faleză când deodată am auzit o bubuitură mare, flacără foarte mare, fum, toţi oamenii au fugit încolo” a spus o martoră.

„Misiunea pompierilor a fost una extrem de dificilă. Focul s-a răspândit rapid, foarte violent şi a cuprins tot clubul. În zonă hidranţii nu funcţionează, aşa că militarii au fost nevoiţi să tragă apă din Lacul Sutghiol care este peste bulevard” a relatat reporterul Observator Andreea Filip.

Autorităţile spun că focul a fost pus intenţionat

Datele autorităţilor sunt clare: focul a fost pus intenţionat!

„Având în vedere că vorbim de un obiectiv care nu era racordat la ultilităţi, colegii mei au exclus toate cauzele tehnice posibile. Cauza incendiul a fost stabilită ca fiind acţiunea iresponsabilă a unor persoane” a explicat Ana-Maria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.

„S-a propagat de la uşă, de la intrare. A început să iasă fum, s-au auzit trosnituri. cam în 10 minute s-a întins peste tot” a spus un martor.

„E proprietatea cuiva care e plină de uscături, pomi căzuţi. o singură ţigare aruncată acolo şi ardem toţi ca şobolanii” a povestit un alt martor.

Alte cluburi deţiniute de aceeaşi persoană a ars în 2014 şi 2016

Clubul de noapte a fost deţinut de George Ilie. Omul de afaceri a deschis un club cu nume identic şi în Bucureşti, care a ars în 2014, dar şi localul Chaboo, tot din Capitală, al cărui cort a luat foc în 2016.

Bellagio era printre cele mai cunoscute locuri de distracţie de noapte de pe litoral în perioada 2010-2015. În weekend mai ales aveau loc petreceri luxoase, cu dansatori la bară şi jocuri de lumini.

Clubul din Mamaia devenise o ruină după ce a fost abandonat de omul de afaceri în urma unui ordin de demolare din cauza faptului că nu avea autorizaţie de construire. El închiriase terenul de la Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor, aflată în subordinea Ministerului Culturii. Instituţia nu a pus clădirea la pământ din lipsă de fonduri, motiv pentru care a fost şi amendată.

„Primăria Constanţa trebuia şi putea să ia acel imobil cu totul în administrare cu o singură condiţie legală, ca în viitoare construcţie pe care o va face acolo să aibă, să funcţioneze şi un cinematograf. Primăria Constanţa a tergiversat preluarea acestui imobil din motive cunoscute doar de ei” a explicat prin telefon ministrul Culturii, András Demeter.

Sursa: Incendiul care a distrus clubul Bellagio din Mamaia a fost provocat intenționat | Observatornews.ro

Lasă un răspuns