Președintele Emmanuel Macron a anunțat joi că Franța va recunoaște Palestina ca stat, pe fondul revoltei în creștere față de criza umanitară din Fâșia Gaza. Liderul european a precizat că decizia va fi oficializată în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite, din luna septembrie.
Emmanuel Macron a anunțat decizia ca Franța să recunoască Palestina ca stat, într-o postare pe platforma X.
„Având în vedere angajamentul său istoric față de o pace justă și durabilă în Orientul Mijlociu, am decis că Franța va recunoaște statul Palestina.
Voi face acest anunț solemn la Adunarea Generală a Națiunilor Unite în septembrie anul viitor.
Nevoia urgentă de astăzi este de a pune capăt războiului din Gaza și de a salva populația civilă Pacea este posibilă. ”, a scris Macron.

Președintele francez a oferit sprijin Israelului după atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 și s-a exprimat vehement împotriva antisemitismului. Totodată, Macron se declară împotriva războiului din Fâșia Gaza, care a declanșat o criză umanitară.
De asemenea, Emmanuel Macron a publicat o scrisoare pe care a trimis-o președintelui palestinian Mahmoud Abbas despre această decizie.

