Actrița Ada Galeș, în vârstă de 34 de ani, are cancer.
Diagnosticată cu o formă rară de cancer localizat pe cerul gurii, Ada Galeș a spus că, în prezent, are o perforație între nas și gură, pe care încearcă zilnic să o acopere cu un pansament și o gutieră. A fost operată deja de trei ori și urmează o a patra intervenție chirurgicală.
„Cum am vrut să scriu un jurnal „performativ” despre lăsatul de fumat și n-am mai scris că mai întâi a trebuit să învăț să vorbesc, să gândesc și să tac despre cancer.
cum speram să mă reapuc de fumat și să mă las iar și să mă chinui în văzul vostru și să mă alint
și cum am ajuns să mă uit din afară la orice moment în care am spus „eu nu pot să fac asta”, „eu nu pot să mă las de fumat”
și să zâmbesc.
cum azi vă zic despre cel mai vulnerabil lucru pe care l-am putut face pentru mine zilele astea și anume: să nu plâng.
cum am crezut, cum i-am învățat pe alții, ba chiar cum mi s-a și reproșat că vulnerabilitatea înseamnă plâns,
și atunci de ce nu plâng, de ce nu mă las, ce e în neregulă cu mine,
(ce plm sperie așa tare oamenii — cine sunt, capacitatea asta a mea de detașare prezentă care mă miră și pe mine uneori)
cum vulnerabilitatea înseamnă lacrimi și durere pe care nu ți-e teamă să o lași să se vadă
and boy was I wrong,
că m-am trezit în baie, schimbându-mi pansamentul acum câteva zile,
încercând să acopăr gaura dintre nas și gură pe care o am,
pe care oricum nu pot să o acopăr perfect,
și că prin pansament și gutieră mai trece apă, cafea sau ciocolată caldă, și că dacă n-am pansament pot să-mi bag limba direct în nas și dacă inspir profund se simte rece și mă gâdilă și râd
(și chiar și acum când scriu zâmbesc).
și revin la povestea cu plânsul
pentru că sunt în baie cu pansamentul înfipt
și simt ochii plini de lacrimi.
pentru că e mult, pentru că mi-e frică,
pentru că e vocea și profesia mea în gaura mea din gură,
pentru că uneori avem pretenția să ne fie mai ușor
și aș fi avut toate motivele să o fac,
să fiu vulnerabilă că doar despre asta scriu fără punct.
doar că abia îmi pusesem pansamentul
și m-aș fi umplut de secreții și mi-ar fi fost complicat.
așa că mi-am respirat lacrimile
și mi-am dat seama că cel mai vulnerabil lucru pe care îl pot face
este să am încredere
și să nu plâng.
să zâmbesc și să fiu alături de mine
în felul în care am nevoie,
nu doar „așa cum pot”.
și dacă eu sunt spațiul în care aș fi putut fie să plâng, fie să nu plâng,
cine credem că suntem când avem impresia că putem sau că nu mai putem.
cine suntem dincolo de părerile pe care le avem despre noi sau despre lume.
și dacă suntem spațiul în care lucrurile se întâmplă,
iar eu le observ,
o să fac alegeri mai bune pentru mine.
mi se întâmplă foarte multe lucruri bune, nevăzute,
despre care o să încerc să scriu perioada asta.
mult timp, când am auzit de la supraviețuitori că e un cadou cancerul,
am crezut fie că exagerează, fie că e ceva ce frizează psihoza mistică.
cum rămâne cu toți cei care nu trăiesc?
pentru ei ce e?
și cumva aveam dreptate, cumva greșeam.
ceea ce e întâlnirea cu (propria-ți) moarte
e doar felul tău de a te duce la întâlnire,
iar acest fel poate avea enorm de multe valențe.
cancerul nu are intenție.
nu vine cu lecții.
nu vine să te educe.
se întâmplă.
iar sensul — dacă avem norocul să-l dăm —
e al nostru, nu al bolii. (…)”, a scris actrița Ada Galeș pe Facebook.
Cancerul oral, cunoscut și sub numele de „cancer bucal” sau „carcinom bucal”, este o afecțiune caracterizată de dezvoltarea tumorilor maligne la nivelul diverselor structuri ale cavității bucale, incluzând buzele, gingiile, limba, partea interioară a obrajilor și bolta palatină, conform SANADOR.
Cancerul la gură poate fi de mai multe tipuri, în funcție de zona specifică din cavitatea bucală în care apare. Aceste tipuri includ cancere care afectează regiuni precum ar fi buzele, limba, bolta palatină și altele.
Cancerul sub limbă, cunoscut drept cancer sublingual, se dezvoltă sub suprafața limbii și poate prezenta o provocare în ceea ce privește managementul afecțiunii, din cauza localizării și a posibilei metastazări.
Cancerul la buze, sau labial, apare pe suprafața buzelor și se poate extinde în zonele învecinate. Este strâns legat de expunerea excesivă la soare și afectează în special buza inferioară.
Cancerul pe cerul gurii, cunoscut și sub numele de cancer la bolta palatină, apare în țesuturile care acoperă partea superioară a cavității bucale. Acest tip poate genera diverse complicații din cauza proximității sale față de structurile anatomice importante, cum ar fi nervii și vasele de sânge din această regiune.
Alte localizări pentru cancerul de gură sunt reprezentate de mucoasa bucală a obrajilor și mucoasa gingiilor. Fiecare tip de carcinom bucal prezintă simptomatologie specifică.
Cancerul la gură, în special carcinomul cu celule scuamoase, apare ca rezultat al unor mutații ale ADN-ului ce generează o creștere anormală a celulelor. Aceste modificări perturbă ciclul natural de viață al celulelor, determinând formarea de tumori care se pot extinde în cavitatea bucală sau în alte zone ale capului și gâtului.
Există mai mulți factori care contribuie la riscul de apariție a cancerului bucal, printre care se numără fumatul, abuzul de alcool și expunerea prelungită a buzelor la radiațiile solare. Infecția cu anumite tulpini de papiloma virus uman (HPV) reprezintă, de asemenea, un factor de risc semnificativ, mai ales la persoanele tinere.
Vârsta are o influență semnificativă, majoritatea diagnosticelor de carcinom bucal apărând după vârsta de 55 de ani, însă din ce în ce mai multe persoane tinere sunt afectate, posibil din cauza asocierii cancerului oral cu infecția cu HPV.
Bărbații prezintă un risc mai crescut, cel mai probabil datorită ratelor mai ridicate de fumat și consum de alcool. O dietă săracă în fructe și legume, antecedentele familiale de cancer și un sistem imunitar compromis constituie de asemenea factori de risc, conform SANADOR.
Aproximativ un sfert dintre cazurile de cancer oral apar la persoane care nu prezintă factorii de risc obișnuiți. De asemenea, persoanele care suferă de lichen plan oral au un risc crescut de cancer bucal.
Vă invităm să o urmăriți pe Ada Galeș într-un interviu marca Spectacola pe DC News:
Cine e Ada Galeș
Ada Galeș a bifat reușite în toate domeniile în care activează. În 2016, a fost laureată a premiului UNITER pentru debut. Au urmat proiecte de succes, atât pe partea de teatru, cât și de film. În pandemie, artista a fost cooptată în două proiecte mari: „Complet Necunoscuți” și filmul „Odată pentru totdeauna”, în regia lui Iura Luncașu, unde a jucat alături de Smiley. Tot în pandemie, a început și o afacere cu lumânări parfumate.
În mediul online, prin mesajele și imaginile pe care le postează, încearcă să încurajeze oamenii să își accepte defectele și să se iubească așa cum sunt.
Ada Galeș a vorbit, la Interviurile Spectacola și DC News, despre varianta românească a comediei „Perfetti Sconosciuti”.
„Este unul dintre proiectele foarte dragi și sunt atât de recunoscătoare că s-a întâmplat asta în pandemie. „Complet Necunoscuți”, Octavian a zis asta și m-a marcat foarte tare când tot vorbeam despre cum să vorbim despre film, el a zis că este despre a face un film independent și despre o echipă de oameni care crede foarte tare într-un produs artistic. Octavian a reușit să strângă în jurul lui o echipă de actori pe care îi admir. Am fost extraordinar de preciși pentru că am avut un timp foarte scurt, ne testam în fiecare zi, eram încă în pandemie, eram în pandemia mai strictă. Cel mai interesant a fost că, în orele pe care le petreceam, trebuia să fim foarte foarte preciși si foarte concentrați si foarte atenți unii la alții. Și ne dădeam sfaturi unii altora și a fost foarte fain să lucrăm împreună”, a spus Ada Galeș, invitata Georgianei Ioniță la „Interviurile Spectacola și DC News”.
Filme cu Ada Galeş
Scara (2021) – Ana Olaru
Odată pentru totdeauna (2020)
Un om la locul lui (2018) – Laura
TrailerIn Blue / În albastru (2017) – Alex
Cuscrii (2014) – reporter TV Trailer
Love Bus: cinci povești de dragoste din București (2014) – Alexandra Trailer
Lumea se descompune în fapte (2011)
Extrasezon (2010)
Roluri la TNB
Joy – „Beginners” de Tim Crouch, regia Bobi Pricop, 2020
Nadia – „Insula” (spectacol lectură) de Mihail Sebastian cu final actul III de Ruxandra Țuchel, regia Răzvan Popa, 2020
Natalia Ivanovna – „Trei surori”, un scenariu (ne) firesc de liber după Cehov, regia Radu Afrim, 2019
Portia – “Neguțătorul din Veneția” de William Shakespeare, regia Alexander Morfov, 2019
Marta – „Pădurea spânzuraţilor” după Liviu Rebreanu, regia Radu Afrim, 2018
Hero – „Romeo şi Julieta” după William Shakespeare, regia Yuri Kordonsky, 2018
Domnișoara Casewell – ’’Cursa de şoareci’’ de Agatha Christie, regia Erwin Şimşensohn, 2018
Emily Wenser – “UFO” de Ivan Vyrypaev, regia Bobi Pricop, 2017
Activități în afara TNB
Roluri în teatru
Julie – „Jake și femeile lui”, regia Claudiu Goga, Teatrul Metropolis, 2016
“București. Instalație umană”, spectacol devised, ARCUB, 2016
Alison – “Privește înapoi cu mânie” de John Osborne, regia Vladimir Anton, Teatrul “Sică Alexandrescu”, Brașov, 2015
Denise – “Copilul problemă”, regia Adrian Iclezan, Teatrul “Sică Alexandrescu”, Brașov, 2015
Silvia – “Jocul dragostei și-al întâmplării”, regia Liviu Lucaci, Teatrul “Sică Alexandrescu”, Brașov, 2015
Dora – “Lut” de Marijke Schermer, regia Irina Slate, UNATC, 2014
Bertha – “Ondine”, clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu, UNATC, 2014.