Caz cutremurător într-o comună din Buzău! O femeie în vârstă de 40 de ani a fost arestată pentru omor, după ce şi-a aruncat bebeluşul nou născut în toaleta din curte. Şi-a ascuns sarcina, aşa că nimeni din familie nu a bănuit nimic. Totul a ieşit la iveală abia când femeia s-a simţit rău şi a ajuns la spital.
La scurt timp după ce a comis fapta şocantă, femeia a ajuns la spital în stare gravă, cu o hemoragie care îi punea viaţa în pericol. Medicii şi-au dat seama că aceasta adusese pe lume un copil, aşa că au anunţat autorităţile. Poliţiştii au făcut descoperirea şocantă când au ajuns la locuinţa femeii.
„Am fost solicitaţi în cadrul Primăriei pentru a ajuta echipele pentru vitanjarea fosei septice pentru a scoate nou născutul”, spune Alex Popa, viceprimar C.A. Rosetti.
Bebeluşul fără urme de viaţă a fost găsit în toaleta din curtea casei
O fetiţă născută la termen, cu o greutate de aproape 3 kilograme şi jumătate. Rezultatele necropsiei au arătat că nou născutul a venit pe lume sănătos, însă gestul femeii a fost cel care i-a adus sfârşitul.
Vecinii familiei, nu îşi pot închipui cele întâmplate, mai ales că femeia mai are acasă 2 copii.
„După ce am auzit chiar am zis că ăsta a fost accident, că aşa ceva nu făcea ea. Doamne, Maica Domnului. O fată foarte cumsecade, iubitoare de copii”.
„Asta e lumea în ziua de azi. Atâta a dus-o capul, atâta poate”, spun vecinii.
Femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, iar fapta comisă i-ar putea aduce acum 20 de ani în spatele gratiilor.