Un bărbat din Vaslui a ajuns la spital în urma unui accident de muncă. A căzut de la șase metri înălțime, însă a scăpat cu viață
Un bărbat în vârstă de 60 de ani a ajuns la spital în timp ce efectua lucrări la o centrală electrică de termoficare. Acesta a căzut în gol de la șase metri înalțime, după ce o grindă a cedat sub el.
Un bărbat din Vaslui a căzut în gol, de la șase metri
Incidentul s-a petrecut la CET Termica din Vaslui. Bărbatul de 60 de ani este angajat al unei firme din oraș, care are un contract cu primăria, prin care compania este obligată să elimine fierul vechi dintr-o anumită zonă, conform vremeanoua.ro.
Bărbatul s-a urcat la înalțime și a călcat pe o grindă, ce a cedat sub picioarele sale. Astfel, s-a prăbușit de la șase metri, însă a căzut pe o copertină, ce i-a salvat viața.
La fața locului s-a prezentat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui. De asemenea, s-au deplasat și pompierii, pentru a-l ajuta să se dea jos de pe acoperișul respectiv.
În ce stare este bărbatul
Medicii au menționat că victima a suferit un traumatism cranian minor, o fractură de gambă și multiple contuzii. După ce a primit îngrijirile medicale la fața locului, acesta a fost dus la spitalul din Vaslui, conștient și stabil, conform news.ro.
De asemenea, autoritățile au precizat faptul că bărbatul era bine echipat, purta cască de protecție și era ancorat. Acest caz a intrat, totuși, în atenția inspectorilor de muncă.
Un accident de muncă asemănător a avut loc tot în Vaslui, însă în cadrul unui ștrand. Acolo, un bărbat de 50 de ani lucra pe o schelă, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut în gol.
La fața locului s-a prezentat o ambulanță, care i-a acordat acestuia îngrijiri. Mai apoi, muncitorul a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare. În ambele cazuri, polițiștii s-au prezentat pentru a strânge date cu privire la împrejurările în care au avut loc incidentele