Acasă Stiri Şeful Nuclearelectrica renunţă la 20% din salariul uriaș de 38.000 de euro...

Şeful Nuclearelectrica renunţă la 20% din salariul uriaș de 38.000 de euro pe lună. Unde vrea să se ducă banii

103
0

Directorul Nuclearelectrica renunță la 20% din salariul uriaș de 38.000 euro lunar, urmând exemplul ministrului Energiei. Află unde vrea să se ducă banii

Directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, a anunțat că renunță la 20% din salariul său, urmând exemplul ministrului Energiei, Bogdan Ivan. Gestul său are loc în contextul în care în ultima perioadă se vorbește tot mai mult în spațiul public despre salariile colosale pe care le au șefii companiilor de stat din România, unele nejustificate.

Şeful Nuclearelectrica renunţă la 20% din salariul uriaș de 38.000 de euro

Directorul Nuclearelectrica câștigă aproximativ 38.000 de euro lunar, ceea ce înseamnă venituri anuale de 2,2 milioane de lei. Prin această decizie, el va dona către stat aproximativ 7.600 de euro lunar. „Cred cu convingere că leadershipul autentic presupune asumare, inclusiv dincolo de atribuțiile de serviciu”, a scris Cosmin Ghiță pe LinkedIn.

El a explicat că va dona 20% din salariul său către statul român pentru inițiative relevante în domeniul nuclear civil. Directorul consideră că este important ca șefii companiilor de stat „să dea un exemplu de solidaritate și angajament față de obiectivele naționale pe care le servesc”.

Ministrul energiei a virat 20% din salariul său către stat

Cel care a pornit această inițiativă este ministrul energiei, Bogdan Ivan, care a anunțat că a virat 20% din salariul său către stat. Ministrul le-a cerut directorilor companiilor din subordinea ministerului să facă același lucru, în semn de solidaritate.

„Tocmai am virat 20% din salariul meu de ministru statului român. Înainte de a le cere colegilor din companiile de stat din subordinea ministerului, e normal ca eu să fac acest gest. Acum le cer și lor, directorilor și membrilor din consiliile de administrație și consiliile de supraveghere ale acestor companii, să facă același gest, ca un element de normalitate”, a declarat Ivan, într-un videoclip publicat pe contul său de Facebook.

Ce spunea ministrul Bogdan Ivan despre leafa lui Cosmin Ghiță

Anterior, Bogdan Ivan a vorbit și despre salariul colosal pe care îl încasează Cosmin Ghiță, făcând o comparație între leafa acestuia și mediul privat. Potrivit oficialului, CEO-ul OMV Petrom are venit de aproape 2 milioane de euro pe an, la o cifră de afaceri de 31 de miliarde de euro. Nuclearelectrica are 4 miliarde de lei cifra de afaceri și 1,7 miliarde lei profituri, dintre care 90% se duc la bugetul de stat.

„M-am uitat la cifra de afaceri și la profituri – Nuclearelectrica are 4 miliarde cifra de afaceri, 1,7 miliarde profituri, dintre care 90% se duc la bugetul de stat. Că merită sau nu merită, trebuie să vedem dacă la o companie similară din piață listată la bursă, cum e și Nuclearelectrica, un director de companie care are aceeași cifră de afaceri, aceleași profituri și aceleași investiții, pentru că vorbim de o companie strategică pentru energia României, avem un venit similar.

Am făcut o comparație, nu știu dacă e corectă sau nu, din domeniul privat, cu OMV Petrom, CEO-ul are venit de aproape 2 milioane de euro pe an, la o cifră de afaceri de 31 de miliarde, 7 miliarde profit. Avem Hidroelectrica, tot acolo, la 11 miliarde de lei cifră de afaceri, aproape 7 miliarde profit, venituri de 14 ori mai mici decât OMV. Am dat un exemplu”, a spus ministrul Bogdan Ivan, la Antena 3 CNN.

Primul director de companie de stat care și-a redus salariul din proprie inițiativă

Ministrul economiei, Radu Miruță, a anunțat joi, 10 iulie 2025, că directorul Institutului de Cercetări în Transporturi (Incertrans), Flavius Cladoveanu, și-a redus salariul din proprie inițiativă de la 53.910 lei la 14.000 lei.

„Insistența și presiunea publică dau roade: directorul Incertrans, cel pe care de o săptămână îl dau exemplu cu un salariu de 53.910 lei, tocmai mi-a comunicat că și-a redus din proprie inițiativă salariul la 14.000 lei.

Cine-i următorul care alege drumul ușor și o face înainte să ajung eu cu procedura birocratică la el? PS: salariile tăiate nu înseamnă lipsă de performanță acceptată. Este doar un gest de bun-simț. Evaluarea va fi la fel de serioasă”, a scris ministrul pe Facebook.

Sursa: Şeful Nuclearelectrica renunţă la 20% din salariul uriaș de 38.000 de euro pe lună. Unde vrea să se ducă banii – Fanatik.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

*