Atacul american a adus deja tensiune şi îngrijorare între cele mai mari puteri din lume. Rusia şi China condamnă bombardamentul, Israelul aplaudă ajutorul lui Donald Trump, iar preşedinţi şi premieri din Europa fac apel la pace şi negocieri. Din cauza tensiunilor, preţul petrolului ar putea creşte simţitor.
La Washington, decizia lui Trump a provocat furia senatorilor democraţi, care l-au acuzat că nu a consultat Congresul înainte să ordone atacul. Doar liderii din partidul lui Trump ştiau de bombardament.
„Poporul american merită mai mult decât o retorică vagă și decizii unilaterale care ar putea declanșa un război amplu.”, a scris senatorul democrat Mark Warner, unul dintre criticii constanţi ai preşedintelui. Bombardamentul a fost condamnat dur de China şi de Rusia.
Reacţii în lanţ după decizia lui Donald Trump de a ataca Iranul
„Decizia iresponsabilă de a supune teritoriul unui stat suveran atacurilor cu rachete și bombe, indiferent de argumentele prezentate, încalcă grav dreptul internațional.”, a transmis ministerul de Externe de la Moscova. Emmanuel Macron a convocat o reuniune de urgență a cabinetului de apărare şi a vorbit la telefon cu alţi lideri europeni, care au ajuns la aceeaşi concluzie.
„Este important să detensionăm situația, să stabilizăm regiunea și să readucem părțile la masa negocierilor”, a declarat Keir Starmer, premierul Marii Britanii.
Alerta din cancelariile europene este justificată – ţările arabe vorbesc despre riscul unui război mondial. „Aceasta este o escaladare periculoasă într-o regiune aflată deja la limită și o amenințare directă la adresa păcii și securității internaționale”, a avertizat şeful ONU. Un apel la pace a venit şi de la Vatican.
„Războiul nu rezolvă problemele, ci le amplifică și produce răni în istoria popoarelor. Diplomația trebuie să reducă la tăcere armele!”, spune Papa Leon.
Atacurile din Orientul Mijlociu ar putea majora preţul petrolului cu cinci dolari la burse, estimează economiştii.