Andrei, în vârstă de 20 de ani, a fost ucis în bătaie și lăsat pe marginea unui drum din județul Galați. Care este motivul crimei
Andrei, tânărul ucis în bătaie și abandonat în mijlocul unui drum din localitatea Berești, Galați, a murit dintr-un motiv halucinant. De ce s-au înfuriat cei trei băieți.
Motivul pentru care Andrei a fost ucis în bătaie
Un majorat organizat în localitatea Berești, județul Galați, s-a terminat tragic pentru Andrei, un tânăr de doar 20 de ani, care a fost ucis în bătaie de alți trei băieți, cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani.
Victima a avut intenția de a pleca de la o petrecere. S-a urcat într-o mașină, însă, imediat, agresorii au venit, l-au scos din autoturism și l-au bătut până l-au lăsat inconștient. Andrei a zăcut 15 minute pe trotuar, în fața Primăriei Berești, până când cineva a sunat la 112. Motivul crimei? Vehiculul făcea prea mult praf.
„Am aflat că mi l-au tras dintr-o maşină şi l-au bătut până l-au omorât. Ei au căutat ceartă că el era în maşină şi au zis ce-i cu rabla asta de maşină şi faceţi praf şi l-au luat la bătaie pe el şi pe un nepot de-al meu care era la volan”, a declarat mama lui Andrei, conform observatornews.ro.
După ce s-a dat alarma, ambulanța a ajuns în patru minute. Din păcate, însă, a fost prea târziu pentru Andrei. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, acesta și-a dat ultima suflare.
„Echipajul nostru a găsit un tănăr de 20 de ani în stop cardio-respirator cu lividităţi în curs de instalare. A început manevrele de resuscitare timp de o oră şi 20 minute”, potrivit SAJ Galați.
În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, aceștia i-au identificat pe cei trei atacatori care locuiesc în comuna Cavadinești, localitate aflată în apropiere de Berești. După ce i-au condus la audieri, forțele de ordine au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați judecătorului cu propunere de arest preventiv pentru 30 de zile.
Apropiații victimei spun că cei trei agresori nu erau invitați la petrecerea respectivă, însă organizatorul i-a lăsat să intre. De altfel, ei erau agitați în acea seară.
„Ei, normal, n-au fost invitaţi la majorat, dar au intrat. Dar a apărut băiatul care şi-a organizat majoratul şi i-a lăsat să intre să stea şi ei oleacă. Erau agitaţi. Eu am plecat cu 10 minute înainte. Era un băiat foarte bun, foarte liniştit şi muncitor. Îşi vedea de treaba lui tot timpul, nu intra în conflicte”, au declarat prietenii lui Andrei, conform sursei menționate.