O femeie, care s-au urcat băută la volan, s-a expus unei potențiale tragedii, după ce a rămas cu autoturismul BMW pe calea ferată din Eforie Nord. Circulația feroviară a fost întreruptă.
Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” și IPJ Constanța au fost sesizate sâmbătă, 10 mai 2025, prin apel la 112 cu privire la o mașină care a ajuns pe calea ferată în Eforie Nord. Circulaţia feroviară a fost blocată.
Polițiștii au constatat că șoferița era sub influența alcoolului, potrivit publicației locale Ziua de Constanța.
„La data de 10 mai 2025, în jurul orei 13.00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Eforie au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism s-ar afla pe linia de cale ferată din Eforie Nord. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, la fața locului fiind identificată și conducătoarea auto, o femeie, de 36 de ani. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,64 mg/litru alcool pur în aerul expirat”, a precizat IPJ Constanța.
Conducătoarea auto a fost transportată la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.