Acasă Stiri Crin Antonescu: Dacă voi fi președinte, România nu va trimite niciun fel...

Crin Antonescu: Dacă voi fi președinte, România nu va trimite niciun fel de trupe în Ucraina, nici de menținere a păcii 

29
0

Crin Antonescu, candidatul în alegerile prezidențiale susținut de coaliția aflată la guvernare, a respins propunerea ridicată luni de Emmanuel Macron ca state europene să trimită soldați în Ucraina după încheierea unui acord de pace.

RECLAMĂ

„Nici soldați, nici trupe de menținere a păcii”, a scris Antonescu marți pe Facebook. El spune totuși că România trebuie să continue să sprijine „logistic” și „politic” Ucraina.

Într-o discuție cu Donald Trump purtată luni la Casa Albă, Macron a precizat că există mai multe țări europene care sunt dispuse să desfășoare trupe în Ucraina ca garanție de securitate odată ce va fi semnat un tratat de pace, dar că acestea nu vor fi trimise pe linia frontului. 

„România nu trebuie să trimită trupe în Ucraina. Nici soldați, nici trupe de menținere a păcii. Am spus asta acum 3 ani, nu mi-am schimbat părerea cu un milimetru. Dacă voi fi președintele României, nu vom trimite trupe în Ucraina. Punct”, a transmis Crin Antonescu. 

El spune că, dacă el va fi ales președinte, România va continua sprijinul logistic și politic pentru Ucraina, dar „nu vom trimite oameni acolo”. „Nu în ultimul rând, ca să menții pacea, trebuie să ai pace. Să nu ne precipităm, să nu ne aruncăm cu capul înainte, vorbind despre angajamente post-război, când nici măcar un acord de încetare a focului nu este schițat. Înțelepciune și calm. Doar așa putem să ieșim din criza aceasta”, a mai scris Crin Antonescu. 

Miercuri, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, va participa  în sistem de videoconferință la o întâlnire cu liderii din statele membre UE, unde preşedintele francez, Emmanuel Macron, va oferi informaţii după întâlnirea sa cu Donald Trump de luni, de la Casa Albă, potrivit Politico, citat de News.ro.

Tot miercuri, Ilie Bolojan va avea consultări cu partidele parlamentare pentru pregătirea poziției României la reuniunea extraordinară a Consiliului European din 6 martie 2025.

Sursa: Crin Antonescu: Dacă voi fi președinte, România nu va trimite niciun fel de trupe în Ucraina, nici de menținere a păcii  – HotNews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentCristian Popescu Piedone s-a crucit după ce a inspectat bucătăria Spitalului Elias din Capitală! În ce condiții erau gătite preparatele pentru pacienți?!
Articolul următorFOTO Banii lui Horațiu Potra alimentau rețeaua TikTok a lui Călin Georgescu (surse)