Doi muncitori care lucrau la canalizarea localităţii mehedinţene Buiceşti au fost prinşi sub un mal de pământ, miercuri dimineaţa, pompierii intervenind pentru descarcerarea lor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Ramona Nistor, din informaţiile primite prin 112, cei doi bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani lucrau miercuri dimineaţa la canalizarea localităţii când au fost surprinşi de un mal de pământ care s-a surpat.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipe de pompieri din cadrul Pichetului Strehaia care lucrează în acest moment la scoatere trupurilor celor două victime de sub pământ.
Primele informaţii arată că cei doi muncitori ar fi decedat, până la ora transmiterii acestei ştiri, forţele de intervenţie reuşind să descarcereze parţial, una dintre victime, care nu are puls.
Cealaltă persoană este acoperită complet de pământ.
Cei doi muncitori aveau doi, respectiv trei copii.
Inspectorii de muncă urmează să deschidă o anchetă pentru a stabili forma de angajare în baza cărora muncitorii lucrau la canalizare şi dacă au fost îndeplinite condiţiile de protecţie a muncii. sursa: gds.ro