Acasă Stiri Călin Georgescu revine asupra declarațiilor despre împărțirea Ucrainei și îi numește „superficiali...

Călin Georgescu revine asupra declarațiilor despre împărțirea Ucrainei și îi numește „superficiali și analfabeți funcțional” pe politicienii care l-au criticat

32
0

Călin Georgescu își nuanțează controversatele declarații despre o eventuală împărțire a Ucrainei și susține că se referea la o „ipoteză absolut teoretică” în interviul acordat lui Ion Cristoiu – chiar dacă atunci afirma că „100%” se va ajunge la dezmembrarea statului vecin pentru că „altfel n-au cum”. Totodată, el i-a catalogat drept „superficiali și analfabeți funcțional” pe politicienii care l-au criticat pentru aceste remarci.

RECLAMĂ

„În primul rând, aici vorbim de o clasă politică, dacă îmi permiteți, foarte ipocrită și cu dublă măsură față de interesul lor (…). Sunt siderat că sunt atât de superficiali și analfabeți funcțional, întrucât eu m-am referit la o chestie foarte simplă. Este nevoie să învățăm din experiența noastră, din istorie. Lumea este în schimbare. Noi, la momentul respectiv, vorbesc de cel de-Al Doilea Război Mondial, am făcut multe greșeli.

Nu am știut precis cum să ne orientăm și din România Mare am devenit România mică. Pentru noi, și cum am prezentat-o eu într-o ipoteza teoretică, nu este bine să ne prindă pe picior greșit nimica, pentru că sunt repere istorice peste care nu poți să treci, este firesc așa ceva”, a susținut Călin Georgescu, duminică, la Realitatea Plus.

„Eu am spus doar că este bine să fim pregătiți pentru orice situație care apare”

El a insistat că se referea la o „ipoteză absolut teoretică” în momentul în care a vorbit despre o posibilă împărțire a Ucrainei.

„Eu am spus doar că este bine să fim pregătiți pentru orice situație care apare. Pe noi ne interesează, așa cum am spus de fiecare dată, pacea, liniștea (…). Dincolo de prioritatea de rang zero și unică, și singura soluție, pacea, restul sunt potențiale situații care pot apărea și, cum spuneam, să nu mai fim prinși, ca în istoria care ne-a învățat, pe picior greșit, și să avem cât de cât o idee de ce se poate întâmpla”, a continuat Călin Georgescu.

El le-a reproșat politicienilor și „jurnaliștilor cu soldă” că „n-au fost preocupați” când apăreau în spațiul public revendicări de autonomie pentru Ținutul Secuiesc.

„În 35 de ani, s-a tot vehiculat, s-a tot spus permanent de autonomia Ținutului Secuiesc, de Transilvania. Păi, nimeni din această clasă politică și media, sau anumiți jurnaliști, știți cum, care au apărut (…) cu soldă, ca să le spun așa, n-au fost preocupați de acest subiect (…). Faptul că nu se spune nimic, repet, este un semn mare de întrebare, nu acum în mod special, dar tot timpul a fost pusă această chestiune, care este total neavenită și neadevărată, și n-are nimic de-a face cu istoria neamului. Noi suntem aici de la facerea lumii”, a mai declarat Georgescu.

Călin Georgescu a declarat miercuri, într-un interviu acordat jurnalistului Ion Cristoiu, că își dorește o împărțire a Ucrainei, după ce aceasta va fi înfrântă de Rusia și că în acest caz „România are Bucovina de Nord, Bugeac-ul (sudul Basarabiei), Maramureșul de Nord”.

Joi,  Călin Georgescu a revenit cu o serie de afirmații în care contesta statalitatea Ucrainei și susținea că conducerea de la Kiev trebuie „să accepte negocieri de teritorii pentru salvarea de vieți”.

„Faptul că Ucraina este un stat înființat la dorința marilor puteri este un fapt istoric. Nu trebuie să fie considerată o afirmație tendențioasă sau defăimătoare. Chiar și Germania s-a reinventat în ’89 prin căderea zidului, deci nu trebuia privită afirmația ca pe un afront, ci ca pentru un adevăr istoric de care să ținem cont. Ce au decis marile puteri, tot ele au puterea să rezolve”, a declarat Georgescu la Realitatea Plus, în emisiunea Ancăi Alexandrescu, unde fostul candidat intră constant, având apariții săptămânale.

Sursa: Călin Georgescu revine asupra declarațiilor despre împărțirea Ucrainei și îi numește „superficiali și analfabeți funcțional” pe politicienii care l-au criticat – HotNews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedent„Leii” apărură pe „Ion Oblemenco” înainte de Universitatea Craiova – Poli Iași! Noutatea cu care se mândrește echipa lui Mirel Rădoi. Foto
Articolul următorReacții după discursul în care Crin Antonescu a spus, în momentul în care a fost validat drept candidat: ”De ce noi, cei care credem în democrație, suntem atât de defensivi?”. Ce a spus Georgescu