Acasă Stiri Traian Băsescu şi Vladimir Putin au avut o discuţie la summitul UE-Asia

Traian Băsescu şi Vladimir Putin au avut o discuţie la summitul UE-Asia

770
0

Preşedinţii Rusiei şi României, Vladimir Putin şi Traian Băsescu au avut o scurtă convorbire în cadrul discuţiilor legate de Ucraina ce au loc la summitul Uniunea Europeană-Asia, ce se desfăşoară la Milano, transmite Vocea Rusiei.

RECLAMĂ

„Liderul de la Kremlin a discutat și cu omologul său român, Traian Băsescu„, se arată pe site-ul postului rus de radio în cadrul unei ştiri referitoare la întâlnirea dinte Vladimir Putin şi preşedintele din Ucraina, Petro Poroşenko.

Traian Băsescu, preşedintele României, a participat în perioada 16-17 octombrie la summitul Uniunea Europeană-Asia care are loc în Italia, la Milano.

Plecarea aeronavei prezidenţiale a avut loc joi dimineaţa, fiind precedată de o declaraţie a preşedintelui Traian Băsescu de la ora 10.40. La ora 15.00 s-a desfăşurat sesiunea de deschidere a summitului, urmată de sesiunea plenară a Parteneriatului Parlamentar Asia-Europa.

De la ora 16.50, Traian Băsescu a susţiunut o alocuțiune în cadrul primei sesiuni plenare cu tema „Promovarea cooperării financiare și economice între Asia și Europa prin intermediul unei conexiuni îmbunătățite”, urmată de participarea la o altă sesiune plenară.

Preşedintele României a fost invitat la dineul oferit de omologul său italian, Giorgio Napolitano, oferit în onoarea şefilor de delegaţii. În cursul zilei de vineri, Traian Băsescu a participat la sesiunea restrânsă a summitului şi la sesiunea de închidere, de la ora 13.30.sursahttp://www.romaniatv.net/traian-basescu-si-vladimir-putin-au-avut-o-convorbire-la-summitul-ue-asia_177504.html#ixzz3GWYjEJ00

RECLAMĂ
Articolul precedentRadu Preda: “De mâine încep asfaltările în Craiova”
Articolul următorDNA cere AVIZ pentru ARESTAREA PREVENTIVĂ a deputaţilor VIOREL HREBENCIUC şi IOAN ADAM