Care este reacția conducerii Spitalului Judeţean de Urgență Craiova după ce Anca Drulă, tânăra care şi-a pierdut mama în Secţia de Terapie Intensivă, a declarat război unităţii sanitare? Este de vină mentalitatea şi lipsa de comunicare a medicilor cu aparţinătorii sau este vorba de culpă medicală? Sunt doar câteva întrebări la care am încercat să găsim răspunsuri.
Gazeta de Sud v-a prezentat ieri în articolul „Şi-a îngropat mama, iar acum luptă cu sistemul medical“ povestea Ancăi Drulă, o tânără de 30 de ani, care şi-a condus mama pe ultimul drum cu sufletul plin de durere, dar şi măcinat de zeci de întrebări. Cele câteva zile pe care mama acestei tinere le-a petrecut în spital au fost şi ultimele sale zile de viaţă. Tânăra îşi plânge mama, însă vrea cu orice preţ să afle ce s-a întâmplat cu adevărat cu aceasta în cele câteva ore petrecute la Terapie Intensivă. Imaginile cu mama sa legată de pat, susţinând că nu a primit medicamente, hrană şi atenţie din partea medicilor, rugăminţile mamei de a o scoate din această secţie i-au rămas întipărite în minte pentru toată viața.
Alţi craioveni, acelaşi scenariu
Durerea Ancăi a impresionat mii de oameni şi cu atât mai mult pe cei care au trăit experienţe similare. Comentariile la material vorbesc de la sine. „Această practică de a lega pacienţii la Terapie Intensivă este veche. Acum opt ani am ajuns inconştientă la Urgenţă. M-am trezit la Terapie Intensivă legată de mâini şi fără haine. Aveam 21 de ani atunci. Am stat ceva timp aşa, nu știu exact cât, până când a venit mama la mine şi am rugat-o să mă acopere cu ceva. Am rămas marcată de această experienţă şi doresc ca nimeni să nu mai treacă prin ce am trecut eu“. Alt cititor a dorit să scrie câteva rânduri pentru Anca: „Fata are dreptate. Această femeie a fost omorâtă de sistem. Aşa se întâmplă peste tot în spital. Şi eu am avut tatăl la Terapie Intensivă cu cancer pulmonar. Asistentele mi-au dat o hârtie ca să cumpăr medicamente. Dintr-o plasă de medicamente, nu i-au administrat decât un algocalmin. E strigător la cer!“.
Reacţiile oamenilor nu s-au oprit aici. Alt craiovean a spus ceea ce a trăit atunci când a ajuns în Secţia de Terapie Intensivă a SJU Craiova: „De acolo ieşi viu doar dacă fugi. Acolo e morgă de fapt. Cadrele medicale ţin pacienţii în viaţă atâta timp cât aparţinătorii cotizează cu bani şi medicamente, după care îi găseşti la morgă. Aşa s-a întâmplat şi cu mama mea în urmă cu doi ani, după un accident de circulaţie. Două luni m-au stors de bani, de la medicamente, ţigări, suc, până la mănuşi sterile şi topuri de coli am cumpărat. Rezultatul: a decedat când starea ei era mai bună şi urma să mergem la recuperări.
Am văzut zeci de oameni care trebuia să iasă pe picioarele lor, dar au ieşit la morgă. Intram noaptea pe la 2.00 sau 3.00, să-mi văd mama, şi într-un salon de Terapie cu zece bolnavi intubaţi şi monitorizaţi nu era nici măcar o asistentă, iar dacă era, fuma sau dormea. Ca să nu fie deranjată, le oprea monitoarele şi senzorii. Erau legaţi de pat! Cred că le făceau somnifere puternice să nu-i deranjeze. Zicea un asistent către altul: «ăstuia îi făcui doză de cal, mare minune să nu crape până dimineaţă. Acum ştim sigur că nu ne mai deranjează cu văietatul». Vreau să închei cu o remarcă a unui asistent de la Terapie Intensivă trecut de prima tinereţe care mi-a spus: «dacă aş fi vreodată în stare gravă, aş prefera să mor în drum spre spital decât să ajung pe mâna colegilor mei»“.
Spitalul reacţionează
Pentru toate cele sesizate de Anca Drulă, toţi medicii şi asistentele care lucrează în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgență Craiova a trebuit să dea notă explicativă. Potrivit conducerii unităţii spitaliceşti, toate aceste declarații vor fi prezentate astăzi Consiliului de Etică, în măsură să analizeze acest caz din punct de vedere administrativ. În ceea ce priveşte legarea unui pacient de pat (contenţie, denumită medical – n.r.) există chiar şi o lege, 487/2002, care se aplică în mod special pacienţilor cu probleme psihice, dar care, potrivit medicilor de la Terapie, se aplică şi în cazul bolnavilor cu tulburări psihice apărute ca urmare a unor boli grave.
„Toţi medicii de la Terapie Intensivă au menţionat că există cazuri când anumiţi pacienți necesită măsuri de contenție. În nota informativă aceştia susţin că este vorba în special de cei cu encefalopatii, adică cei care au tulburări psihice secundare ca urmare a unor boli organice. Tot în terapie ajung şi pacienţii în sevraj. De-a lungul timpului, au existat nenumărate metode pentru liniştirea pacienţilor agitaţi: se legau, se administrau diferite medicamente, cum ar fi fenobarbital, diazepam. Poate vă întrebaţi de ce nu sunt sedaţi sau intubaţi pacienţii aflaţi într-o asemenea stare? Pentru că în momentele de agitaţie, pe lângă afecţiunile pe care un bolnav le are, dacă mai recurgi şi la intubaţie, poate apărea un stop cardio-respirator.
O afecţiune aflată în fază avansată poate duce la apariţia acestei encefalopatii, ceea ce înseamnă că toxinele din organism nu mai sunt eliminate, ajungând astfel la nivelul creierului“, a explicat doctor Bogdan Fănuţă, managerul Spitalului de Urgență Craiova.
Legarea pacienţilor a ajuns chiar şi la Avocatul Poporului
Pentru a preveni și alte incidente de acest fel, conducerea spitalului a hotărât să ceară un punct de vedere Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, care să se pronunțe asupra corectitudinii și modalității în care măsurile de contenție pot fi aplicate bolnavilor din Terapie Intensivă. Managerul Spitalului Judeţean de Urgență Craiova, dr. Bogdan Fănuță, a declarat ca a sesizat Colegiul Medicilor în acest caz.
„Am mai avut o problemă de acest fel acum câteva luni, când am fost sesizați de Avocatul Poporului despre cazul unei paciente. Și atunci s-a considerat că se respectă legea. Însă, lucrurile nu au mers mai departe. Şi de această dată, cadrele medicale susţin că s-au comportat corect, aparținătorii spun că nu. În ceea ce privește medicamentația, nu vreau să mă pronunț, însă tot ce știu este că atunci când un pacient are glicemia 120 nu se mai face insulină pentru că riști să îl bagi în comă hipoglicemică“, a adăugat dr. Fănuţă, managerul spitalului.
Managerul spitalului recunoaște că nu a existat comunicare între medici și aparținători
Tot acest val de reacţii pare a aduce schimbări. Conducerea spitalului a decis ca de acum înainte contenţia – legarea pacienților – să se facă numai cu acordul aparținătorilor.
„Se va face un formular tip în care li se va explica aparținătorilor despre această măsură și numai după avizul lor se poate trece la această decizie. Cred că marea greșeală este că nu a existat comunicare între medici și aparținători și asta este o mare problemă a sistemului sanitar din România. Celelalte acuzații sunt de competența comisiilor și organizațiilor în măsură să verifice acest lucru. Lipsa personalului medical nu este motivul pentru care pacienții sunt legați. În funcţie de rapoartele primite, vom aplica şi sancţiuni pe măsură“, a precizat managerul spitalului.
În Terapie Intensivă, potrivit managerului, există o linie de gardă formată din trei medici: doi de anestezie şi un medic de terapie intensivă. „Este o secţie cu 65 de paturi pentru care medicul are o responsabilitate mare. Este normal ca medicul să ofere prioritate cazurilor grave. O să discut cu medicul şef de clinică pentru ca fiecare medic din terapie sau măcar asistentele să îşi facă timp şi să discute cu aparţinătorii, măcar cu cei ai căror bolnavi se află în stare gravă“, a adăugat Fănuţă.
„Înainte, cu toţii vedeam la uşa terapiei aparţinători cu plase cu medicamente, acum nu mai sunt“
La comentariile apărute la material, cititorii ne-au sesizat faptul că de multe ori au fost trimişi să cumpere medicamente pentru rudele internate în această secţie. Managerul spitalului susţine că, în prezent, după perioade lungi în care spitalul s-a confruntat cu o lipsă acută de medicamente, Terapia dispune de medicamentele necesare.
„De aproximativ cinci luni, avem 600.000 de lei alocaţi printr-un program pentru medicamentele necesare. Înainte, cu toţii vedeam la uşa terapiei aparţinători cu plase cu medicamente, acum nu mai sunt. Aveam mari probleme, de exemplu, cu achiziţionarea de heparină cu molecula mică, acum avem suficientă. În Terapie Intensivă este nevoie de medicamente extrem de costisitoare“, a concluzionat doctor Bogdan Fănuţă. sursa: gds.ro