Acasă Stiri Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu este ocupat să filmeze clipuri pentru TikTok”, în...

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu este ocupat să filmeze clipuri pentru TikTok”, în timp ce datoria externă a țării crește

47
0

Președinta USR, Elena Lasconi, a postat, marți, un mesaj pe pagina ei de Facebook în care atrage atenția asupra „creșterii explozive a datoriei externe” a României. Ea îl acuză pe premierul Ciolacu că postează pe TikTok, în loc să găsească soluții.

RECLAMĂ

„Economiștii atrag constant atenția asupra creșterii explozive a datoriei externe totale a României și asupra faptului că am ajuns să ne împrumutăm la cele mai mari dobânzi din ultimii doi ani”, a scris Lasconi.

Ea acuză că „premierul Marcel Ciolacu este ocupat să filmeze clipuri pentru TikTok, nu are timp să găsească soluții pentru a scoate țara din dezastrul economic în care tot el a împins-o, prin măsurile aberante luate și dezmățul pe bani publici din mandatul trecut”.

Zilnic „vedem știri pe surse” despre ce taxe ar mai putea crește după alegerile prezidențiale din primăvară, „dar nu vedem niciuna despre scăderea cheltuielilor”, mai scrie primărița de la Câmpulung. „Ba, din contră, auzim că prin companiile de stat și nenumăratele autorități și agenții se pregătesc majorări de indemnizații și salarii și în 2025. Că tot a tăiat Ciolacu de la pensionari și copii și a pus noi biruri pentru mediul privat”.

„Marcel Ciolacu ar face bine să reducă cheltuielile la stat în loc să îngroape și mai tare țara în datorii, pe multe generații de acum încolo! Și, mai ales, e imperios să taie de la speciali, de la șefii din instituții care primesc 8-10.000 de euro pe lună fără să aibă rezultate notabile, doar pentru că i-a numit din pixul său! Avem vreo 200 de agenții inutile pe care premierul le poate desființa/comasa rapid. USR are deja lista și o poate pune la dispoziția Guvernului”, a conchis ea.

Premierul Marcel Ciolacu, care a devenit activ pe rețeaua TikTok deja de câteva luni, a publicat luni, un videoclip în care face un top cu mâncărurile sale preferate, care a strâns, în mai puțin de o zi, peste 1,2 milioane de vizualizări. Liderul PSD este urmărit pe TikTok de peste 224.000 de persoane.

Sursa: Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu este ocupat să filmeze clipuri pentru TikTok”, în timp ce datoria externă a țării crește – HotNews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentÎntâlnire de neuitat. Fetița care m-a oprit pe stradă și secretul ascuns în portofelul mamei ei
Articolul următorMotivarea Curții de Apel București în cazul Călin Georgescu. De ce nu vor fi reluate alegerile prezidențiale din turul doi