Acasă Stiri Criminalul Cristian Cioacă, făcut K.O. de o femeie / E bun de...

Criminalul Cristian Cioacă, făcut K.O. de o femeie / E bun de plată

135
0

Cristian Cioacă este bun de plată, în dosarul de la Constanța, în care încerca să scape de o amendă și a acuzat o șoferiță de producerea unui eveniment rutier.

RECLAMĂ
  • Cioacă este bun de plată, în dosarul de la Constanța
  • El a rămas cu amenda
  • În pluc, Cioacă trebuie să-i plătească unei șoferițe 1.500 de lei

Cioacă a fost amendat în urmă cu un an și jumătate, când, în timpul unei permisii din penitenciar, ar fi fost implicat într-un accident rutier fără victime. Pentru a scăpa de sancțiunea contravențională, Cristian Cioacă a dat vina pe o conducătoare auto, însă, recent, instanța a decis că femeia este nevinovată. Așa că l-a obligat pe fostul polițist să achite și amenda, și cheltuielile de judecată ale șoferiței.

„Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul *** în contradictoriu cu intimatul *** şi intervenienţii forţaţi *** şi societatea ***. Menţine procesul verbal de constatare a contravenţiei seria PCTX nr. 0467224/14.07.2023 ca fiind legal şi temeinic. Respinge cererea intimatului de amendare a petentului. Obligă petentul să plătească intervenientei forţat *** suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată”, este decizia Judecătoriei Constanța, care poate fi atacată la instanța superioară.

După 10 ani și 8 luni petrecuți în spatele gratiilor, Cristian Cioacă, condamnat pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, a ieșit din închisoare anul trecut, în august, cu cinci ani mai devreme. În anul 2014, Cristian Cioacă a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare pentru uciderea soției, avocata Elodia Ghinescu.

„Salut decizia legală și corectă a judecătorilor. Am fost de-a lungul anilor implicată în aceste proceduri. Niciodată vinovăția sa nu a fost dovedită. Procesul nu s-a judecat după regulile unui proces corect, ci s-a judecat mai mult pe concepte afective și de impact, în media. Astăzi este o decizie corectă, în care găsim atât lege cât și echilibru în modul de abordare a acestei cereri de eliberare condiționată și salut sistemul judiciar din România care poate să respecte aceste principii de drept”, a spus avocata lui Cristian Cioacă, în ziua în care polițistul a ieșit pe poarta pușcăriei”.

Sursa: Criminalul Cristian Cioacă, făcut K.O. de o femeie / E bun de plată | Spynews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedent„Firicel” din „Las Fierbinți”, cu poliția la tribunal / Ține cu dinții de volan
Articolul următorMaria Popescu este foarte cumpătată! Nu cade pradă ispitelor de la tot pasul / PAPARAZZI