Acasă Stiri Cartierul din Timișoara în care își înmulțesc banii familiile Ciolacu și Grindeanu

Cartierul din Timișoara în care își înmulțesc banii familiile Ciolacu și Grindeanu

110
0

Perechea nedespărțită Marcel Ciolacu – Sorin Grindeanu este mai nedespărțită decât se vede la televizor.

RECLAMĂ

Cei doi lideri ai PSD nu fac doar conferințe de presă împreună. Ci, prin intermediul familiilor lor, fac și bani împreună.

Locul în care se derulează afacerile lor: Timișoara

Genul acestora: imobiliare. 

În SRL-ul care le înmulțește finanțele, familiile Ciolacu și Grindeanu sunt reprezentate prin: 

  • Mihai Ciolacu (36 de ani), nepotul lui Marcel Ciolacu;
  • Mihaela Grindeanu (49 de ani), soția lui Sorin Grindeanu.

Familiile Ciolacu și Grindeanu nu s-au aventurat singure în această întreprindere.

Ci avându-l pe post de însoțitor pe experimentatul dezvoltator Adrian Cionca, prim-vicepreședinte al organizației PSD Timiș — prezent în respectivul SRL prin intermediul soției sale, Alina Cionca.

Proprietar al companiei RPC Group, acesta se laudă cu un portofoliu de 1.800 de locuințe, realizat de-a lungul a aproape două decenii. 

De câțiva ani, însă, businessmanul timișorean nutrește și ambiții politice. La ultimele alegeri parlamentare, a candidat, fără succes, pentru un fotoliu în Camera Deputaților. Tentativă pe care o va repeta și anul acesta.

Firma deținută de cei trei se numește „Comuncas”. A fost înființată în mai 2021. La câteva luni după ce Marcel Ciolacu devenise președinte al PSD, iar Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte.

În același an, „Comuncas” a cumpărat un teren de la marginea Timișoarei, în vederea realizării unui mic proiect imobiliar.

E vorba de construirea a 12 case; fiecare, în suprafață de câte 95 de mp.

Locuințele au fost finalizate anul acesta și au fost scoase la vânzare cu prețul de 185.000 de euro.

Cum arată casele pe care familiile primilor doi oameni din PSD se străduiesc să le vândă, chiar zilele acestea, în Timișoara, puteți vedea în materialul video de mai jos.

sursa:https://www.riseproject.ro/video-cartierul-din-timisoara-in-care-isi-inmultesc-banii-familiile-ciolacu-si-grindeanu/

RECLAMĂ
Articolul precedentNicușor Dan: Dacă dl Ciolacu vrea să încurce referendumul, cetățenii vor vedea și vor judeca cu ștampila în mână
Articolul următorPajiștea de la Turceni și legile senatorului Iordache