Deputatului PNL de Brăila George Paladi i s-a deschis un dosar penal pentru amenințări, după ce ar fi provocat un accident în municipiul Brăila, luni, în jurul orei 13, relatează Debraila.ro.
Potrivit IPJ deputatul de 45 de ani ar fi provocat intenționat un accident de circulație după ce ar fi intrat în mașina condusă de fosta soție. El este acuzat de polițiști că după comiterea accidentului, ar fi amenințat-o pe femeie. Deputatul susține că faptele s-ar fi petrecut exact invers: fosta soție ar fi intrat intenționat în mașina condusă de el.
”La data 14 octombrie a.c., la ora 12:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie cu privire la faptul că ar fi amenințată de fostul soț.
La fața locului polițiștii au identificat femeia în cauză, care a declarat că ar fi avut un conflict spontan cu fostul soț, un bărbat de 45 de ani, în urma căruia acesta ar fi amenințat-o cu acte de violență și ar fi blocat-o în trafic cu autoturismul, provocând avarii la autovehiculul condus de aceasta.
Persoanele implicate au fost invitate la sediul poliției în vederea continuării verificărilor și a clarificării situației”, anunță IPJ Brăila.
În urma cercetărilor, deputatul a fost amendat cu 600 de lei și i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.
”De asemenea, în cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare”, precizează IPJ Brăila.
”Nu aș vrea să comentez prea mult despre asta, este vorba de o problemă personală. Legat de accident, vă pot spune că ea m-a lovit pe mine, nu eu pe ea. În fotografii se poate observa că mașina mea este lovită în spate, iar pe lateral există o dungă pe întreaga lungime a autoturismului. Dacă eu pot face asta în mișcare… Oricum, justiția va stabili exact cine este vinovat”, a precizat deputatul, contactat de G4Media.
Deputatul a fost ales în 2020 pe listele PSD Brăila, însă în 2023 a trecut la PNL.
Paladi a lucrat anterior la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, iar în 2017 a fost numit prefect de Brăila. Presa locală a scris despre deputat că ar fi avut o strânsă legătură cu Mihai Tudose, originar din acelaşi judeţ.
„Sunt un om onest, bine pregătit. Da, este adevărat că sunt finul domnului Tudose. Nu a fost însă un avantaj. Vă spun că sunt cununat de 14 ani, nu de ieri. Eu am lucrat în mediul privat”, a precizat George Adrian Paladi, pentru debraila.ro.
sursa:https://www.g4media.ro/deputat-pnl-dosar-penal-pentru-amenintari-dupa-o-altercatie-cu-fosta-sotie-politia-sustine-ca-deputatul-george-paladi-a-intrat-intentionat-cu-masina-in-autoturismul-ei-liberalul.html