Acasă Stiri Mario Iorgulescu a scăpat de acuzația de omor! Unde l-a încadrat noul...

Mario Iorgulescu a scăpat de acuzația de omor! Unde l-a încadrat noul complet de judecată –

195
0

Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a scăpat de acuzația de omor după ce completul de judecată al Curții de Apel București a decis schimbarea încadrării juridice a faptei.

RECLAMĂ

Accidentul grav pe care acesta l-a provocat în 2019, pe șoseaua Chitilei din București, a dus la moartea unui tânăr de 24 de ani, iar inițial, Iorgulescu era acuzat de omor. Însă, în urma deciziei recente, va fi judecat pentru omor din culpă, anunță Libertatea.

Circumstanțele accidentului

Pe 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu a pierdut controlul volanului, intrând în scuar pentru a evita impactul cu o altă mașină. Acest gest a provocat un accident tragic în urma căruia și-a pierdut viața tânărul Dani Vicol. 

Familia victimei a cerut ca Mario Iorgulescu să fie acuzat de omor, explicând intenția indirectă a acestuia în producerea accidentului. Avocatul apărării, Virgil Boglea, a susținut însă că Iorgulescu a acționat pentru a evita un alt pericol iminent și că nu se poate vorbi despre intenție indirectă.

Mario Iorgulescu A SCĂPAT de acuzația de omor

Decizia de schimbare a încadrării faptei a fost luată de completul de judecată format din Octavian Ionel Grozavu și Ana Elena Dobre. Aceștia au respins cererea de amânare a procesului, depusă de avocatul lui Iorgulescu, care a prezentat și documente medicale din Italia, justificând de ce fiul președintelui LPF nu a putut fi extrădat. 

Curtea de Apel din Milano a respins pentru a patra oară extrădarea lui Mario Iorgulescu în România, dar instanța din București a decis că acest aspect nu are relevanță în continuarea procesului.

Schimbarea încadrării juridice a faptei deschide posibilitatea unei pedepse mult mai blânde pentru Mario Iorgulescu. Dacă în cazul acuzației de omor acesta risca ani grei de închisoare, omorul din culpă atrage sancțiuni mai reduse, conform Codului Penal.

sursa:https://www.sport.ro/stiri/mario-iorgulescu-a-scapat-de-acuzatia-de-omor-unde-l-a-incadrat-noul-complet-de-judecata.html

RECLAMĂ
Articolul precedentCum arată doamna Neli, soția lui Mircea Lucescu. Cele mai recente imagini cu soția selecționerului
Articolul următorEscrocheria de tip Nordis, folosită de dezvoltatori imobiliari din toată țara. ”Am pierdut toate economiile mele de-o viață”