Acasă Stiri Senatorul Pîrvulescu, ridicat de DNA / Fostul liberal a anunțat recent că...

Senatorul Pîrvulescu, ridicat de DNA / Fostul liberal a anunțat recent că se alătură echipei lui Mircea Geoană / Este deja trimis în judecată în alt dosar pentru că ar fi trucat concursul de la Serviciul de Ambulanță Teleorman

160
0

Eugen Pîrvulescu, senator de Teleorman, a fot ridicat vineri dimineață de procurorii DNA, precizează surse G4Media. El este deja trimis în judecată de DNA pentru că ar fi trucat concursul de la Serviciul județean de Ambulanță Teleorman.

RECLAMĂ

Recent, el a anunțat că pleacă din PNL, partid pe listele căruia a candidat și a fost ales la alegerile din 2020, și că se alătură echipei lui Mircea Geoană.

„Vreau să mulţumesc, în mod deosebit, colegilor senatori PNL, în ultimii patru ani de zile, precum şi celorlalţi, din ultimi opt ani, pentru colaborare pentru familia liberală. Mă dezafiliez din Grupul Naţional Liberal, senatorilor liberali, şi voi activa ca independent începând de astăzi”, a declarat Pîrvulescu, în 7 octombrie, potrivit Agerpres. El a anunțat atunci într-un ziar local că intră în echipa lui Geoană.

Pîrvulescu a fost trimis în ianuarie 2022 în judecată de DNA. Procurorii susțin că ar fi trucat concursul de la Serviciul județean de Ambulanță. El este acuzat de comiterea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

sursa:https://www.g4media.ro/senatorul-pirvulescu-ridicat-de-dna-fostul-liberal-a-anuntat-recent-ca-se-alatura-echipei-lui-mircea-geoana-este-deja-trimis-in-judecata-in-alt-dosar-pentru-ca-ar-fi-trucat-concursul-de-la-servic.html

RECLAMĂ
Articolul precedentSURSE: Procurorii DIICOT au deschis un dosar penal pe afacerea Nordis / Dosarul este in rem, privește fapte și nu persoane / Procurorii investighează infracțiuni precum constituirea unui grup infracțional organizat și delapidare
Articolul următorMini-teren de golf cu trei găuri și la reședința oficială a președintelui Iohannis de la Vila Lac 3, nu doar la Neptun