37 de percheziții au loc marți dimineață în Dâmboviţa, Bucureşti şi Ilfov într-un dosar de camătă şi şantaj. Peste 30 de suspecţi urmează să fie duşi la audieri. Din primele informații, suspecții suspecții percepeau dobânzi de până la 100% pentru banii împrumutați. Fiul liderului grupării a fost ridicat direct de la cazinou pentru a participa la percheziții.
Marți dimineață sunt filtre ale poliției la toate intrările și ieșirile din Balotești.
Poliţiştii IPJ Ilfov, sprijiniţi de alte structuri cu atribuţii pe linia poliţiei judiciare, fac marţi dimineaţa 37 de percheziţii domiciliare în 34 de locaţii din judeţele Ilfov, Dâmboviţa şi municipiul Bucureşti.
Acţiunea este organizată într-un dosar penal, instrumentat de polițiștii din Otopeni, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
În cauză, se fac cercetări faţă de zece persoane bănuite de lovire sau alte violenţe, camătă şi şantaj. De asemenea, alte 30 de persoane vor fi conduse la sediul poliţiei pentru audieri.
Poliţiştii au început ancheta de la sesizarea unei persoane, făcută la începutul anului, care a spus că a fost agresată fizic pe stradă de un membru al grupării din cauza unei datorii.
Interlopii ar fi amenințat cu violențe și cu moartea persoanele care nu-și plăteau la timp datoriile sau dobânzile.
Liderul grupării ar fi Zabar, iar doi fii ai acestuia au fost ridicați de polițiști. Unul dintre ei a fost găsit la cazinou.
sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/zeci-de-perchezitii-la-camatari-din-dambovita-bucuresti-si-ilfov-fiul-unui-suspect-a-fost-ridicat-din-cazinou-filtre-in-balotesti-723833.html