Un polițist care s-a pensionat după ce a fost anchetat în dosarul șpăgilor de la Poliția Rutieră Iași și s-a făcut instructor auto a scăpat de pușcărie și a rămas și cu permisul în buzunar, deși a fost prins aproape de comă alcoolică, la volan.
Mitică Bobîrnat, un fost agent de la Poliția Rutieră Iași, în prezent instructor auto, a scăpat, în mod miraculos, și de pedeapsa cu închisoarea, și cu permisul de conducere în buzunar, după ce a fost protagonistul unui incident incredibil. În urmă cu doi ani, Bobîrnat a băut un litru de bere și 300 de mililitri de whiskey, apoi a urcat la volan, însoțit de familie. Întrucât șoferul turmentat circula în zig-zag, a fost oprit de o patrulă și, întrucât a refuzat să sufle în aparatul etilotest, a mers să dea probe de sânge, ocazie cu care s-a constatat că fostul polițist avea o alcoolemie de 1,78 la mie.
Trimis în judecată, Bobîrnat a reușit să îi impresioneze pe judecători, iar aceștia au decis ca șoferul bețiv să nu fie condamnat, nici măcar cu suspendare. I-au dat o amendă de 12.000 de lei și au dispus amânarea pedepsei pe o perioadă de doi ani, lăsându-l, totodată, să conducă în continuare. Hotărârea a fost atacată de Parchet, iar o decizie definitivă urmează să fie dată luna viitoare.
sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/politist-pensionar-prins-cu-o-alcoolemie-uriasa-la-volan-salvat-de-judecatori-liber-la-sofat-335349.html