Acasă Stiri Bercea Mondial, la sosirea la DNA: I-am dat bani lui Kovesi prin...

Bercea Mondial, la sosirea la DNA: I-am dat bani lui Kovesi prin şoferul ei

771
0

Bercea Mondial a ajuns la sediul din DNA din Bucureşti, în duba penitenciarului din Colibaşi. Înainte de a intra la audierile propriu-zise, Bercea a răcnit practic dincolo de geamul dubei la jurnaliştii care-l aşteptau, spunându-le că a dat bani inclusiv procurorului general Laura Codruţa Kövesi, prin intermediul şoferului acesteia.

RECLAMĂ

„Le-am dat două milioane de euro degeaba”, a strigat Bercea printre gratii. O parte din bani ar fi ajuns şi la procurorul general Codruţa Kövesi, duşi de către şoferul acesteia. Bercea a adăugat că a cerut o întrevedere premierului Victor Ponta pentru a-i relata situaţia, după ce şi-a dat seama că nu a rezolvat nimic cu banii daţi.

Bercea Mondialul a fost adus, joi, la DNA, unde este audiat în scandalul cu Mircea Băsescu, după ce fiul său a discutat miercuri ore în şir cu procurorii, cărora le-a dat explicaţii despre negocierile filmate in biroul fratelui preşedintelui.

Bercea Mondial a fost adus la DNA, sub escortă, de la penitenciarul din Craiova, pentru a fi audiat în dosarul deschis în urma plângerii depuse de către fiul său, Florin Anghel, împotriva lui Mircea Băsescu.

Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, a fost chemat să ofere lămuriri suplimentare legate de negocierile familiei sale cu Mircea Băsescu privind eliberarea sa din penitenciar, unde se află pentru a executa o pedeapsă de 8 ani şi 9 luni pentru tentativă de omor calificat.

Fratele preşedintelui a fost filmat când negocia eliberarea interlopului Bercea Mondial din închisoare. Fiul acestuia, Florin Anghel, a făcut publice înregistrările în care Mircea Băsescu confirmă că a primit 250.000 de euro pentru eliberarea lui Bercea. Imaginile au ajuns la procurori şi joi seară au fost făcute publice.

Mircea Băsescu şi Florin Anghel, fiul lui Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, au purtat o discuţie din care reiese că s-au plătit sute de mii de euro pentru a se încerca eliberarea cunoscutului interlop. Mai mult, din înregistrări reiese că şi Traian Băsescu ar fi ştiut despre situaţia lui Bercea Mondialul.

Într-o filmare cu camera ascunsă, Mircea Băsescu şi Florin Anghel vorbesc despre sute de mii de euro şi despre pedeapsa de şapte ani jumătate de închisoare, primită de Sandu Anghel.

Florin Anghel îi cere ajutorul lui Mircea Băsescu pentru a-şi scăpa tatăl, iar, în context, afirmă că ar fi dat deja un milion de euro pentru eliberarea lui Sandu Anghel.

Iată mai jos dialogul dintre cei doi, în care Mircea Băsescu recunoaşte că a primit 250.000 de euro:

Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondialul: Voiam să te întreb ceva, te rog eu, tu ştii ce mi-a zis el? Prima dată, atunci când i-a luat pe ăia 350.000 de euro…Te-ai dus matale cu el în maşină şi i-aţi dus la Bucureşti? Aşa-i?
Mircea Băsescu: Nu.
Florin Anghel: Dar ţi i-a adus?
Mircea Băsescu: Măi, să ştii că mi-a dat.
Florin Anghel: Ţi-a dat, dar o parte din ei, unde e, mă, mânca-ţi-aş?
Mircea Băsescu: Dar să ştii că la mine a ajuns
Florin Anghel: Toţi?
Mircea Băsescu: La mine au ajuns 250.000..
Florin Anghel: Atâta?
Mircea Băsescu: Da.
Florin Anghel: Şi la el e restul?
Mircea Băsescu: Eu de aia eram curios atunci când mi s-a pus mormanul ăla de dolari în braţe. Deci, la mine atât a ajuns, să ştii.

Mircea Băsescu a transmis joi, într-un comunicat de presă, că preşedintele Traian Băsescu are „niciun fel de legătură” cu relaţia sa cu membrii familiei Anghel şi că înregistrările audio-video difuzate de Antena 3 sunt scoase din context, iar acestea susţin starea de fapt prezentată de el în cuprinsul plângerii penale pentru şantaj.

Mircea Băsescu a negat că ar fi luat vreun ban de la familia lui Bercea Mondial, iar suma de 250.000 de euro care apare în înregistrări ar fi banii împrumutaţi de familia lui Anghel lui Marian Căpăţână.

„Este vorba despre banii cu care Marian Căpăţână venise să dea înapoi împrumutul luat şi care erau acolo, în biroul alăturat. Marian Căpăţână era acolo cu plasa cu bani (…) Eu nu am luat nici un ban.. N-am încercat să aranjez eliberarea lui Bercea Mondial”, a declarat fratele preşedintelui.

În ce priveşte înregistrările prezentate la Antena 3, Mircea Băsescu susţine că acestea au fost difuzate astfel încât să inducă în eroare opinia publică. „Imaginile au fost prezentate trunchiat, aiurea. Care din 2011, care din 2012…”, a comentat Mircea Băsescu acuzând postul respectiv că i-a ignorat toate telefoanele date în timpul emisiunii respective. „Este o mare eroare şi răutate să amesteci preşedintele ţării în această problemă”, a spus Băsescu.sursa: www.romaniatv.net

RECLAMĂ
Articolul precedentPatronaş, fiul lui Bercea Mondial: Sper ca Băsescu să nu intervină pentru fratele său. Îşi merită pedeapsa
Articolul următorOlguța Vasilescu: E posibil să avem alegeri prezidențiale mai devreme de noiembrie