Acasă Stiri Bebeluș mort în ambulanță, în drum spre spital, la Satu Mare

Bebeluș mort în ambulanță, în drum spre spital, la Satu Mare

342
0

O fetița de doar șase luni din Satu Mare a murit în ambulanță, în drum spre spital.Familia fetiței a sunat la 112 după ce a observat că starea ei este din ce în ce mai gravă din cauza unei viroze.

RECLAMĂ

În ambulanță, fetița a intrat în stop cardiorespirator și a murit în ciuda tuturor eforturilor medicilor de a o salva.

Micuța fusese la spital, în urmă cu o săptămâna, însă medicii au decis externarea.

”Acum două seri a intrat maică-sa cu fetița la urgențe și i-au spus că ieri dimineață îi vor face analizele, dar nu a mai apucat fetița să trăiască până dimineață. 

Eu i-am scris mamei ieri, nu i-a intrat mesajul, nu răspunde la telefon, este foarte supărată”, a explicat Brigitta Rifai, mătușa bebelușului.

”Fetița de șase luni a ajuns la unitatea de primiri Urgențe în data de 20 februarie, ora 01:22, decedată deja în ambulanță. Examenul anatomo-patologic o să elucideze cauzele decesului.

Menționez că în perioada 10-16 februarie, fetița a fost internată pe Pediatrie cu afecțiune respiratorie”, a afirmat și Rodica Lohan, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgențe Satu Mare.

sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/locale/bebelus-mort-ambulanta-satu-mare-viroza-701552.html

RECLAMĂ
Articolul precedentAlte trei educatoare sunt bănuite că agresau copiii la grădinița din Popești Leordeni: gesturile micuților au alertat autoritățile
Articolul următorAdrian Năstase, despre noua strategie electorală PSD-PNL: „Un fel de alianță a binelui împotriva unei alianțe a răului”