Acasă Stiri Doi bătrâni din Argeș au fost bătuți crunt de un hoț care...

Doi bătrâni din Argeș au fost bătuți crunt de un hoț care a intrat peste ei în casă și le-a furat 250 de lei

1123
0

Doi bătrâni au fost internați în Spitalul de Urgență din Pitești după ce au fost bătuți de un hoț. Ambii au fost răniți. Este vorba despre o femeie în vârstă de 72 de ani și despre soțul ei, un bărbat în vârstă de 73 de ani. Bărbatul a primit o lovitură puternică la cap, iar medicii au fost nevoiți să îl ducă direct în sala de operație.

RECLAMĂ

”În seara zilei de 07 februarie a.c., polițiștii argeșeni au fost sesizați, prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112,  de către o femeie de 78 de ani, din Negrași, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași seri, persoane necunoscute ar fi pătruns în locuință și i-ar fi agresat, atât pe ea, cât și pe soțul său de 72 de ani.

La fața locului au intervenit, pentru primele măsuri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rociu, care au identificat cele două persoane vătămate, acestea prezentând lovituri la nivelul capului. 

Niciuna dintre cele două persoane nu a putut oferi detalii cu privire la autori.

Având în vedere leziunile au fost transportate de urgență la spital, pentru a primi îngrijirile medicale necesare.

La fața locului s-a deplasat și echipa operativă din cadrul Poliției Orașului Costești, care a efectuat cercetarea la fața locului.

În urma evaluării medicale a leziunilor victimelor, precum și a cercetărilor cu privire la modalitatea de săvârșire a faptei, în cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor calificat și tâlhărie calificată, în care cercetările sunt desfășurate de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș.

Procurorul de caz, împreună cu polițiștii de investigații criminale, au desfășurat activități de cercetare penală, în vederea stabilirii situației de fapt, administrării de probatoriu și parcurgerii etapelor procesuale impuse de aspectele rezultate din cercetări. 

În urma acestor activități, a fost identificată persoana bănuită de săvârșirea faptei, un bărbat de 33 de ani, din Negrași.

După administrarea probatoriului, în ziua de 10 februarie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale sau dispunerea unor măsuri preventive, reprezintă etape și activități de urmărire penală, reglementate de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, respectiv asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, activități ce nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis IPJ Argeș.

sursa: https://www.realitatea.net/stiri/actual/doi-batrani-din-arges-au-fost-batuti-crunt-de-un-hot-care-a-intrat-peste-ei-in-casa-si-lea-furat-250-de-lei_65c9118fe610e878987aab12

RECLAMĂ
Articolul precedentReacția lui Alex Velea după petrecerea în care a avut loc o crimă: „Încerc să-mi revin din starea de șoc”
Articolul următorȘi Antonia va fi audiată după crima de la petrecerea cu vedete din Padina