Acasă Stiri Tupeu de politician. Cere despăgubiri de 100.000 de euro. Spune că a...

Tupeu de politician. Cere despăgubiri de 100.000 de euro. Spune că a făcut psoriazis din cauză că presa l-a făcut fripturist!

1026
0

Tupeul politicienilor pare să nu aibă limite! Un fost subprefect al județului Iași, Bogdan Abalași, cere despăgubiri de nu mai puțin de 100.000 de euro. Spune că a făcut psoriazis din cauză că presa l-a făcut „fripturist”!

RECLAMĂ

Bogdan Abalaşi care a îndeplinit funcția de Subprefect al Județului Iași cere despăgubiri de la Ministerul Sănătăţii.

Abalaşi, cu un trecut de traseist politic (fost lider PC, actualmente membru în ProRomânia) a fost angajat pe un post de consilier în cadrul departamentului de monitorizare a proiectelor spitalelor regionale de urgenţe în noiembrie 2018. Un an mai târziu, Ministerul a încercat fără succes să scape de el. Stresul provocat de această acţiune a fost evaluat de Abalaşi la 100.000 de euro.

În acţiunea depusă la Tribunal în februarie 2022, Abalaşi reclamă că a fost angajat la Ministerul Sănătăţii, în decembrie 2018, pe o perioadă determinată de trei ani. Deşi angajarea fusese făcută în urma unui concurs organizat de Ministerul Sănătăţii, acelaşi minister cerea în vara anului următor anularea propriului concurs, în cadrul unui proces deschis la Curtea ieşeană de Apel, scrie Ziarul de Iași.

Principalul motiv invocat de minister fusese acela că Abalaşi nu ar fi deţinut vechimea minimă în muncă de 6,5 ani în specialitatea studiilor absolvite. Procesul a fost pierdut în cele din urmă de minister, iar Abalaşi rămăsese în funcţie, dar în opinia sa, acţiunea prilejuise pătarea imaginii sale şi exercitarea de presiuni în presă.

Doar în cazul lui, ministerul ceruse anularea concursului de angajare, deşi la aceeaşi dată şi în aceleaşi condiţii, mai fuseseră angajate şi alte persoane. Imaginea sa ar fi fost afectată, dar şi starea sănătăţii i s-ar fi agravat. El a pus pe seama stresului diagnosticul de psoriazis primit în noiembrie 2021.

„Este evident faptul că atunci când o persoană este supusă unor minciuni şi jigniri publice să se consume şi să fie stresată, deoarece imaginea unei persoane este unul din principalele atribute ale personalităţii sale, având în vedere că exprimă originalitatea sa şi îi permite să se diferenţieze de ceilalţi. Dreptul persoanei la protejarea imaginii sale constituie, astfel, una din condiţiile esenţiale ale dezvoltării sale personale. Pârâtul (Ministerul Sănătăţii, n.r.) a produs un prejudiciu semnificativ ca urmare a discreditării sale profesionale şi a încălcării dreptului la reputaţie şi la imagine printr-o acţiune abuzivă în instanţă”, a precizat Abalaşi în faţa instanţei. El a cerut daune morale în valoare de 100.000 euro pentru „conduita ostilă” la care ar fi fost supus.

sursa: https://www.realitatea.net/stiri/actual/tupeu-de-politician-cere-despagubiri-de-100000-de-euro-spune-ca-a-facut-psoriazis-din-cauza-ca-presa-la-facut-fripturist_65b555ace23e9c2edc60ed93

RECLAMĂ
Articolul precedentDupă 11 zile, CFR anunță că se poate circula în Caracal și Craiova, acolo unde au deraiat 11 vagoane
Articolul următorCe decizie a luat Sorinel Copilul de Aur după ce a fost condamnat la închisoare! Artistul nu acceptă sentința