Acasă Stiri România, lovită de un nou val de ger și ninsori. Restricții de...

România, lovită de un nou val de ger și ninsori. Restricții de trafic și drumuri cu circulație oprită din cauza vremii

392
0

Vremea rea a produs mai multe accidente în România. Pentru a evita și alte pericole, drumarii au decis să închidă mai multe tronsoane de drumuri.Traficul rutier a fost blocat pe un Drumul Național 15 în județul Harghita, după ce un TIR a rămas blocat din cauza zăpezii.

RECLAMĂ

În Cluj, din cauza zăpezii care s-a depus pe șosele, un autocar a derapat și a ieșit de pe carosabil. Traficul a fost complet blocat până în momentul în care șoseaua a fost deszăpezită.

În județul Suceava a nins abundent, iar drumarii au reușit cu greu să mențină circulația pe DN2, între Grănicești și Siret. Misiunea lor a fost una dificilă, pentru a evita pericolele, autoritățile au recomandat evitarea acestui sector de drum

Va continua să ningă în Capitală. Stratul de zăpadă va ajunge la 17 centimetri

În București ninge de câteva ora, stratul de zăpadă măsoare deja aproape 10 centimetri. Potrivit meteorologilor, Capitala se va confrunta cu cel mai puternic val de ninsori din această iarnă.

Va continua să ningă slab, astfel că până la ora 17.00 grosimea stratului de zăpadă va fi de 15…17 cm.

Vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 35…40 km/h. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade.

Reprezentanții primăriilor de sector au fost convocați de urgență pentru evaluarea planului de intervenție.

„Sunt precipitații sub formă de ninsoare, izolat cu depunere pe partea carosabilă, fără a fi impuse restricții de tonaj, în județele Argeș, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Prahova, Sibiu, Vâlcea. Se acționează cu utilaje de deszăpezire.

Precipitații sub formă de ploaie și lapoviță sunt semnalate în județele Călărași, Constanța și Maramureș, unde pe DN 18 pasurile Gutâi și Prislop sunt condiții de formare a poleiului.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești și DN 1 Ploiești-Brașov, ninge, cu tronsoane unde zăpada se depune, însă se acționează cu utilaje.

Șoferii sunt sfătuiți ca înainte de a pleca la drum să se informeze cu privire la restricțiile de trafic și la condiţiile meteo din zonele în care urmează să se deplaseze şi să-și echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă”, potrivit Info Trafic.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/romania-val-ninsori-ger-restrictii-trafic-circulatie-oprita-698571.html

RECLAMĂ
Articolul precedentSofia Vicoveanca, mesaj tranșant pentru colegii de breaslă. Ce le cere interpreta de muzică populară celorlalți
Articolul următorGrindeanu amenință că demite conducerea Portului Constanța. Scandal uriaș, tirurile ucrainene ar avea prioritate la descărcare