Doi copii în vârstă de 2, respectiv 6 ani, găsiţi de angajaţii Primăriei Bistriţa locuind în adăposturi improvizate amplasate în pădurea Codrişor, situată la periferia municipiului, au ajuns la spital cu boli respiratorii.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Camelia Strungari, a declarat că minorii au fost preluaţi în UPU Pediatrie cu o pneumonie acută, rinofaringită acută şi anemie în cazul fetiţei de 2 ani şi bronşită acută şi rinofaringită acută în cazul băiatului de 6 ani, medicii apreciind că nu se impune internarea acestora, fiindu-le prescris tratament medicamentos.
De asemenea, ambii sunt suspecţi de contact cu un caz TBC, în baza declaraţiilor făcute de mama lor, şi au fost testaţi în acest sens în cursul zilei de marţi.
În dimineaţa zilei de 8 ianuarie, poliţiştii locali, împreună cu reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi ai Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, au identificat în pădurea Codrişor trei adăposturi improvizate, în care locuiau cei doi minori alături de şase adulţi, cu toţii fiind expuşi temperaturilor scăzute, potrivit informaţiilor făcute publice de Poliţia Locală.
Persoanele adulte au fost îndrumate către Centrul de noapte şi cazare pentru persoane adulte fără adăpost din Bistriţa, pentru a beneficia de serviciile socio-medicale puse la dispoziţie de municipalitate.
În cazul celor doi minori, s-a decis transportarea la spital pentru evaluarea stării de sănătate şi sesizarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în vederea preluării copiilor şi instituirii măsurilor de protecţia socială necesare.
Totodată, s-au întreprins măsuri de ecologizare a zonei în care au fost găsite cele trei adăposturi improvizate.
Sursa: Agerpres