Un individ care prestează ca voluntar printre copii, în cadrul unei organizații ce reprezintă Comisia Europeană, ar putea primi până la trei ani de temniță, după ce a fost acuzat de DIICOT de pornografie infantilă.
Bărbatul, care, conform documentelor oficiale, este voluntar în cadrul unui ONG susținut de Comisia Europeană, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT București, pentru că ar fi fost prins în timp ce comitea infracțiunea de pornografie infantilă. Conform legii, „accesarea, fără drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”.
Pe site-ul oficial al organizației în cadrul căreia inculpatul de mai sus figurează ca voluntar se precizează că „Centrul este membru al rețelei Europe Direct în România. Centrele fac Europa accesibilă pentru oamenii din teritoriu și îi implică în dezbateri despre viitorul UE. Rețeaua este coordonată de către Comisia Europeană. (…) Centrul este un serviciu local care funcţionează în cadrul Bibliotecii Judeţene …., este destinat comunităţii judeţului … și se adresează, fără discriminare, tuturor cetăţenilor care caută înformaţii privind oricare dintre domeniile de activitate ale instituţiilor Uniunii Europene. Serviciile oferite: accesul la înformaţii, consultanţă, asistenţă şi răspunsuri la întrebări privind legislaţia, politicile, programele şi posibilităţile de finanţare ale Uniunii Europene; oportunitatea cetăţenilor de a comunica instituţiilor U.E. reacţiile lor sub forma unor întrebări, opinii şi sugestii; permite Comisiei Europene să îmbunătăţească transmiterea de informaţii exacte şi adaptate necesităţilor locale. (…)
Centrul … este pregătit să răspundă solicitărilor venite din partea cetăţenilor prin: calculatoare cu acces gratuit la Internet, instalate la sediu, cu ajutorul cărora utilizatorii pot consultă paginile de Internet dedicate Uniunii Europene, precum şi alte surse de informare pe tematici europene; publicaţii gratuite primite prin Reţeaua … care vor fi distribuite direct cetăţenilor; accesarea site-ului www.ed….ro; relaţii cu privire la publicăţiile şi datele cu tematică europeană existente în cadrul Bibliotecii Judeţene… care pot fi puse la dispoziţia cititorilor; o puternică echipă de elevi voluntari implicăţi în activitatea de diseminare a înformaţiilor europene. Un alt obiectiv al Centrului … este colaborarea cu instituţii şi organizaţii, pentru a participă la acţiuni, dezbateri, seminarii, conferinţe destinate aducerii informaţiei europene mai aproape de cetăţeni. Colaborarea cu mass-media reprezintă o componentă esenţială a acestui obiectiv”.
sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/reprezentant-al-comisiei-europene-acuzat-de-pornografie-infantila-de-diicot-bucuresti-ajuta-copiii-324151.html