Cristina Calangiu a fost înlăturată, în această dimineaţă, de la conducerea PNL Craiova. Odată cu ea a fost demis și biroul executiv al organizației municipale. Din acest moment, conducerea filialei craiovene este asigurată de deputatul Ionuţ Stroe. Preşedintele PNL Craiova, Cristina Calangiu, plăteşte oalele sparte de deputatul Mihai Voicu. Plecarea mai multor membri ai partidului PNL, în frunte cu deputatul de Dolj Cosmin Enea și consilierul județean Florin Stancu, dar şi decizia numeroşilor primari doljeni de a susţine în continuare proiectul USL, i-a determinat pe şefii liberali să demareze o campanie de curăţenie în organizaţie. Sindromul de „țap ispăşitor” pentru criza liberală craioveană s-a spart tocmai în capul Cristinei Calangiu, cea care a încercat să-i țină uniți pe peneliștii doljeni în scopul susținerii proiectului USL. Locul Cristinei Calangiu a fost luat de deputatul Ionuţ Stroe, cel care în urmă cu aproximativ o lună declara că vina o poartă chiar preşedintele organizaţiei judeţene, Mihai Voicu. Se pare că și de această dată deputatul Voicu scapă basma curată. Despre rocada făcută, astăzi, la şefia PNL Craiova, Ionuţ Stroe a declarat: „S-a luat această decizie de a fi demisă Cristina Calangiu. Sunt lucruri care ţin de organizaţia internă, de cum dorim să meargă în campania electorală. Se vrea o prezenţă cât mai vizibilă a Partidului Naţional Liberal şi acesta a fost primul pas facut. A fost o propunere de îmbunătăţire şi de lucru a partidului. Nu a fost vorba de o decizie persoanală ci de una generală”. sursa: oltenia24.ro