Judecat într-un dosar în care sunt vizate infracțiuni de constituirea unui grup infracţional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, înșelăciune, fals intelectual, fals în declarații, abuz în serviciu, camătă, spălarea de bani și deținerea de droguri de risc și de mare risc în vederea consumului propriu, Adrian „Beleaua” Corduneanu a fost lăsat în libertate, de judecători.După ce a stat o perioadă în arest la domiciliu – perioadă care va fi scăzută din pedeapsă, dacă va fi condamnat -, interlopul Adrian Corduneanu a reușit să îi impresioneze pe magistrați, iar aceștia au revocat măsura preventivă, lăsându-l sub control judiciar. Așa că, imediat, Adrian Corduneanu a ieși pe stradă, pentru a realiza mai multe filmulețe în care apare alături de prieteni, consumând bere în mijlocul străzii, dar și arătându-și pumnii. Într-un video postat zilele trecute pe o platformă de socializare, „Beleaua” apare alături de copii și de soția lui, Ramona, care este, la rândul ei, inculpată în dosarul de cămătarie, în timp ce vizitau o mănăstire, pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu că i-a luminat la cap pe judecătorii care i-au lăsat în libertate.Înlocuiește măsura arestului la domiciliu dispusă față de inculpatul CORDUNEANU ADRIAN cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații: (…) să nu se apropie și să nu comunice, în mod direct sau indirect, pe nicio cale cu inculpații Sandu Cătălin Gheorghiță, Costin Răzvan Ionut, Curcă Alin Eugen, Ilincariu Iulian-Dănut, Pușcașu Mihaela-Monica, Roată Florin-Constantin, Graur Elena, Florea Bogdan-Daniel, Crâsmaru Ionuț-Florin. (…) Revocă măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatele CORDUNEANU RAMONA CARMEN și MIHALCEA CARMEN”, a fost decizia magistraților.
Adrian și Ramona Corduneanu sunt acuzați, alături de mai multe persoane, printre care doi notari și un avocat, de constituirea unui grup infracțional organizat – dosar trimis în judecată recent, la Curtea de Apel Iași. Prin rechizitoriul din data de 03.05.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată a 12 inculpaţi (unul în stare de arest preventiv și doi sub control judiciar, parte dintre aceștia având calitățile de notar și avocat), pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, înșelăciune, fals intelectual, fals în declarații, abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, camătă, spălarea de bani și deținerea de droguri de risc și de mare risc în vederea consumului propriu.
„În cauză s-a reținut că, în cursul anului 2015, a fost constituit un grup infracțional organizat, alcătuit atât din persoane cu anumite calități profesionale (avocat, notar public), cât și din persoane fără calitate specială, în scopul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și spălarea banilor. Grupul infracțional organizat a identificat titulari de drepturi reale asupra unor imobile sau persoane care aveau vocație la obținerea unor astfel de drepturi. După obținerea informațiilor necesare, au fost contactate persoanele vătămate, care au fost induse în eroare și convinse să semneze împuterniciri notariale în favoarea liderului grupului infracțional organizat, acte de natură să îi ofere acestuia aparența de legitimitate pentru tranzacționarea drepturilor respective și însușirea sumelor de bani. Persoanele vătămate au fost determinate să creadă că acesta va acționa precum un reprezentant de bună-credință și în limitele beneficii financiare în urma valorificării bunurilor lor imobile.
Ulterior, au fost încheiate diferite acte translative de drepturi (contracte de vânzare-cumpărare, contracte de cesiune de drepturi sau de dare în plată), în temeiul cărora au fost încasare diferite sume de bani, însușite de grupul infracțional organizat (uneori cu folosirea în mod fraudulos a împuternicirii, prin depășirea limitelor acesteia sau după ce aceasta încetase de drept). Persoanelor vătămate nu le-a fost comunicat faptul că au fost realizate operațiunile juridice și nici nu le-au fost predate sumele de bani obținute în temeiul împuternicirilor. În ceea ce privește infracțiunea de camătă s-a reținut că, în perioada august 2019 – aprilie 2021, doi dintre inculpați au acordat în mod repetat sume de bani cu dobândă liderului grupului infracțional organizat, fără să fie autorizați în acest sens. Cu privire la infracțiunea de spălare de bani s-a reținut că inculpații au disimulat un procent însemnat din beneficiile materiale obținute din comiterea infracțiunilor prin achiziționarea de bunuri imobile (terenuri în spațiul intravilan și extravilan și imobile cu destinația locuință), preponderent pe numele unor rude/persoane apropiate. În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii asupra a 5 imobile din județul Iași, sume de bani și un autoturism. La dosar au formulat cereri de constituire ca parte civilă 11 persoane, 2 dintre acestea solicitând restituirea în natură a terenurilor și 9 dintre acestea cerând obligarea inculpaților la plata unor despăgubiri în cuantum total aproximativ 2,2 milioane de euro. Prin rechizitoriu s-a solicitat menținerea măsurilor asiguratorii și obligarea inculpaților la plata cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 260.000 lei. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Curții de Apel Iași”, a precizat DIICOT.
SURSA: https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/video-adrian-beleaua-corduneanu-aroganta-maxima-sub-nasul-procurorilor-care-lau-acuzat-de-camatarie-si-escrocherii-322672.html