Acasă Stiri Adolescenta de 16 ani din Ploiești, găsită decedată la propria petrecere de...

Adolescenta de 16 ani din Ploiești, găsită decedată la propria petrecere de aniversare, ar fi consumat alcool

503
0

Aniversarea unei adolescente s-a încheiat tragic la Ploiești. Tânăra de 16 ani a fost găsită fără suflare de invitați, într-una dintre camerele apartamentului în care se ținea petrecerea.

RECLAMĂ

Potrivit unor surse judiciare adolescenții ar fi consumat alcool în timpul petrecerii.

Era ora 1 și 45 de minute când mama fetei a sunat la 112 și a cerut ajutorul echipajelor de urgență.

Cătălina Mihăilă, Asistent medical Ambulanța Prahova: Am primit o solicitare pentru o tânără de 16 ani, motivul solicitării fiind o stare de ebrietate, inconștientă. Ajunși la adresă am găsit pacienta în stop cardiorespirator. Am început manevrele de resuscitare totodată chemând în sprijin și un echipaj medical avansat.

60 de minute au încercat echipajele medicale să o readucă pe adolescentă în starea de conştientă. În scurt timp, au venit și polițiștii.

Maria Magdalena Rădulescu, Purtătorul de cuvânt al IJP Prahova: ”Din verificări stabilindu-se că tânăra ar fi organizat o petrecere la locuința acesteia împreună cu mai mulți prieteni cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani. La un moment dat minora s-a retras într-o altă cameră, iar ulterior pretenii acesteia au constatat că aceasta este inconștientă.”

Vestea morții fetei s-a răspândit repede în cartier. Pentru mulți, e de necrezut ceea ce s-a întâmplat.

Vecină: Mie una îmi pare foarte rău, e un copil, e tânără. Avea toată viața înainte. Ce să vă zic, e tragic”.

Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar necropsia va arăta cu exactitate cauza morţii. Familia spune că adolescenta nu era cunoscută cu afecțiuni medicale.

Sursa: StirilePROTV

RECLAMĂ
Articolul precedentEfectul neașteptat pe care îl are un pahar de apă băută pe stomacul gol. Nici cel mai puternic energizant nu reușește asta
Articolul următorLovitură pentru Elena Merișoreanu! A fost trimis în judecată, deși cântăreață spera „să-și dovedească nevinovăția”