Incident şocant în căminul clubului CS Dinamo, vineri seara. Un fotbalist de la juniori de 14 ani şi-a atacat un coleg cu doi ani mai mare cu foarfeca pentru a se apăra, după ce acesta l-a atacat în camera sa. Puţin a lipsit să nu se întâmple o tragedie.”L-a înjunghiat cu foarfeca în spate. Au lipsit 2 milimetri să-i atingă plămânul”, a declarat antrenorul Claudiu Delcea despre elevul său care a lovit cu obiectul ascuțit, după ce fusese agresat în cameră, potrivit Pro Sport. Unul dintre copii a participat la lotul național U15!
La un pas de tragedie
Potrivit antrenorului, băiatul care a ajuns la spital, în vârstă de 16 ani, a intrat peste fotbalistul de 14 ani şi colegul său şi a început să îi bată. Ca să se apere, unul dintre ei a luat o foarfecă şi şi-a atacat agresorul.”Unul dintre băieții atacați a găsit o foarfecă, cu care își tăia jambierele, și, probabil pentru a se apăra, l-a lovit cu vârful obiectului într-un omoplat. Am auzit ulterior că i-ar fi produs o rană destul de serioasă, au lipsit vreo 2 milimetri până la plămâni. Inițial, informația era că-l atinsese în picior, dar realitatea a fost alta. Înțeleg că băiatul ar urma să fie externat în cursul zilei de luni de la spitalul Grigore Alexandrescu, unde a fost mutat între timp”, a mai spus antrenorul.
sursa:https://observatornews.ro/eveniment/un-fotbalist-de-14-ani-de-la-cs-dinamo-sia-injunghiat-un-coleg-in-spate-cu-foarfeca-in-caminul-clubului-au-lipsit-2-milimetri-sai-atinga-plamanul-541317.html