Acasă Stiri ”Nu încercăm să-l absolvim pe fiul nostru de rigorile legii!” Prima reacție...

”Nu încercăm să-l absolvim pe fiul nostru de rigorile legii!” Prima reacție a părinților lui Vlad Pascu, tânărul care a provocat tragedia de la 2 Mai

468
0

Părinții lui Vlad Pascu, tânărul care a spulberat cu mașina opt persoane în stațiunea 2 Mai, în timp ce se afla sub influența drogurilor, au avut prima reacție după gestul fiului lor.Miruna și Mihai Pascu rup tăcerea la 4 zile de la tragedie, chiar în ziua în care vor fi înmormântate victimele. Spun că nu vor încerca să-și scape fiul de răspundere și că sunt gata să ajute cu bani familiile victimelor.

RECLAMĂ

„Nu există cuvinte prin care se ne exprimăm durerea și șocul provocate de această tragedie în care fiul nostru a fost implicat. 

Înțelegem pe deplin situația, suntem părinți și suntem conștienți că nimic nu poate înlocui un copil. Pierderea unui copil este cea mai mare tragedie pe care un om o poate încerca. 

Căutăm să găsim un echilibru și dorim să ne oferim sprijinul și susținerea pentru tratamentele medicale necesare pentru a veni în ajutorul familiilor greu încercate. 

Nu încercăm să-l absolvim pe fiul nostru de rigorile legii, suntem conștienți de implicațiile pe care le va avea această tragedie asupra vieții lui și nu încercam să-l ferim de răspunderea pentru faptele sale. 

Credem că este nevoie de comunicare, echilibru și de a găsi o soluție pentru a da prioritate urgențelor medicale prezente. 

Sufletul ne este pustiit, trăim o suferință fără margini și nu căutăm o cale ”ușoară” pentru a ieși din ce avem de dus că părinți. Dumnezeu să ne ajute să putem duce această imensă povară”, au declarat părinții băiatului pentru hotnews.ro.

Aceștia au subliniat faptul că este singura declarație pe care o vor da public. 

Între timp apar detalii șocante despre tânărul care a omorât doi tineri din cauza drogurilor. 

În aceeași seară în care a curmat viața celor două victime pe care le-a lovit cu mașina, băiatul de 19 ani fusese oprit de două ori de polițiști. Prima dată agenții l-au oprit în cadrul unei acțiuni de conștientizare, pentru a-i recomanda să conducă mai prudent. Ulterior, în urma unui apel la 112 care i-a reclamat șofatul haotic, tânărul a fost din nou oprit de polițiști. 

Deși i-au găsit droguri în mașină, agenții nu au efectuat verificarea cu aparatul drugtest, pe motiv că tânărul nu prezenta semne că ar fi consumat substanțe psihoactive. 

După ce a plecat de la secție acesta ar fi consumat stupefiante în Vama Veche, înainte de a pleca cu maşina şi să provoace tragicul accident cu doi morți şi trei răniţi. 

Tânărul avea un istoric cu consumul de droguri. În 2022, pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal după ce a fost prins cu 0.7 grame de cannabis asupra sa. Dosarul s-a închis însă rapid, pe motiv că nu se justifică cheltuielile de judecată, în raport cu cantitatea mică de stupefiante depistată. 

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/vlad-pascu-tanar-accident-2-mai-droguri-reactie-familie-683649.html

RECLAMĂ
Articolul precedentȘoferul drogat, care a ucis doi tineri în accidentul de la 2 Mai, nu avea asigurare! Șeful Europol susține că polițiștii nu pot verifica, în timp real, polițele RCA
Articolul următorInfluenţa familiei Pascu şi minciunile spuse de autorităţi. Modul în care a fost protejat beizadeaua care a ucis doi tineri în 2 Mai